ULTIMUL ZBOR

Tot universul 

a complotat să fim împreună

după o viață risipită în viețile altora

Dintr-odată s-a întors magia,

am călătorit în timp 

și mi-am simțit inima fluture-n zbor

Eram fericit. 

Mă lovise o fericire indefinibilă

Nu mai eram eu, 

luptătorul pentru cauze drepte,

vultur sfidând înălțimile, 

redevenisem înger

Golul din jur dispăruse, 

îmi regăsisem sensul

Cerul se întindea la picioarele mele

și-l călcam fără teama de margini

A fost un miracol, 

fericirea e inexplicabilă.

Am luptat cu umbrele trecutului

ca să nu pierd ultima călătorie spre soare,

ultimul surâs al destinului

Am renunțat la mândrie, la orgoliu,

n-a mai contat nimic

numai să nu se destrame magia

de a-ți regăsi identitatea pierdută

Amprentele sufletului mi le-am lăsat

mărturie prin călătoriile

din care mă întorceam cu ochii în lacrimi.

Niciodată nu am renunțat atât de mult la mine

ca să umplu pustiul cu îngeri

Încă îmi amintesc 

călătoria spre mine însumi, 

de unul singur

La capătul celălalt al neantului

nu mă aștepta niciun înger;

numai ecouri

Le-am respirat până când

ușa văzduhului s-a prăvălit 

peste inimă, strivind-o

M-am ridicat din mine însumi

și am privit cu infinită tristețe deșertul

Din nou singur pe drum 

Cicatricele îmi curgeau din suflet,

semne ale neputinței, ale durerii,

ale erorii de a crede că suntem îngeri

și că putem lumina, unul din celălalt,

noaptea nesfârșită a vieții noastre

Am fost slab, am fost atât de slab...

Am lăsat garda jos și atunci

suferința m-a făcut una cu pământul

Îți trebuie curaj ca să fii fericit, mi-am zis,

neînțelegând de ce nu se întâmplă

Curajul l-am împrumutat îngerilor păzitori;

pe unde-or fi oare?

Sper ca lor să li se întâmple

miracolul iubirii adevărate

Îi salut, pe această cale, din Valea Plângerii

N-am să-i mai revăd niciodată;

am renunțat definitiv la aripi

deși

am fost fericit 

doar atât cât am putut zbura...

19 februarie 2021