Apoi ne-am auzit din ce în ce mai rar.
Ecoul nu se mai întorcea
lovindu-se de golurile de amar
dintre noi
Numai îngerii mai circulau
pe sensul interzis al sufletului,
prin noroi,
izbindu-se de ziduri
care-mi țâșneau prin stern
adăugând pietrelor de moară mortar,
infern
amestecat cu cioburi,
cu lacrimi, cu sânge;
încă se aude universul cum plânge
Numai visurile mai trezeau umbrele
cusute cu sârmă ghimpată
de ferestrele nopții
Tăcere. Doar zarurile sorții își căutau un loc
Apoi mi-am auzit ecoul inimii din ce în ce mai rar,
până nu l-am mai auzit deloc...
27 octombrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu