sâmbătă, 9 octombrie 2021

DACĂ VREI SĂ ATINGI CERUL CU DEGETELE

Dacă iubești doar cu jumătate de inimă

nu vei fi întreg niciodată,

degeaba pretinzi că ții în buzunar

luna de ciocolată


Războiul trupurilor, sfâșierile,

îmbrățișările fugitive 

sunt doar preludiul dureros,

motive

ale căderii omului frumos


Iubește cu toată ființa,

până la sfârșitul timpului și încă o zi, 

sau pleacă 

și nicio umbră lunatică 

prin tine n-o să treacă


Șovăiala, privirile lăturalnice,

întrerup magia instantaneu,

degeaba plânge-n surdină

Dumnezeu


Iubirea nu e despre ce primești,

ci despre ce oferi,

poți crede în ziua de mâine

numai dac-ai crezut și în ziua de ieri


Dacă vrei să atingi cerul cu degetele,

mergi înainte,

alungă-ți demonii zugrăviți de tristețe

în minte...


Nicio câmpie nu e prea întinsă,

niciun munte nu e prea greu de urcat,

nicio mare nu e prea adâncă

când iubești cu adevărat


Mergi înainte,

nu te-ncuia în veșminte! 


Dacă ajungi la capătul pământului,

aripile ți se vor deschide instantaneu

și te vor cuprinde

într-o îmbrățișare de curcubeu,

mereu înălțătoare, dureroasă mereu...


8 octombrie 2021


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu