VISUL IUBIRII

 Visul iubirii nu se preface-n cenușă 

nici când

ne prăbușim cu viteza luminii,

nici când 

suntem candele-n vânt

Sentimentele sunt păsări migratoare

călătorind încontinuu spre soare

Te-mbrățișează aripile de ceară

când seara din tine pe lume coboară

Uneori, drumurile inimii sunt blocate

între plus și minus infinit,

orgoliul te-ndeamnă

să renegi ce-ai iubit

Dar, de undeva, de la capătul lumii,

o rază de soare aprinde un rug

Flacăra ce va arde s-ar putea să fii tu 

sau eu în amurg

Rugul acela sunt eu, sau poate ești tu,

războiul inimilor sfâșiate între da și nu

Visul iubirii luminează ungherele minții, 

nopțile adânci ale ființei

Pasărea Phoenix își ia zborul cu sine

și plutește deasupra orizontului, în serpentine,

până redevine un punct,

o durere sfâșietoare,

un cânt

Se va prăbuși în neant dar nu va pieri niciodată,

locuiește în noi, în ființa cealaltă,

în ființa de mirare, de humă;

niciodată pe rând, niciodată împreună...

27 octombrie 2021