În ochiul marilor singurătăți viscolește,
îngerul a pierit printre flori de salcâm,
viscolește întruna, nu-i nimeni pe drum,
golul din jur ca o molimă crește
Ceasul din perete se zbate-n cuvinte,
invadează dureri neștiute, mirări,
plâng corăbii rătăcite-n ninsori,
tristețea finală mă duce înainte
Inima bate epitaful iubirii,
magia s-a predat demult uitării,
nu mai răspunde îngerul chemării
doar zidurile nopții se opun privirii
Umbra viscolește, ecoul coboară,
e-n suferință întreaga emisferă
și-n suflet ultima himeră
aruncă toate pietrele de moară...
16 ianuarie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu