Din cerul inimii, albastru de întristări,
din când în când mai cade câte-o stea,
în suflet se împletesc înverșunări,
neînțelegând de ce-a căzut și-a mea
N-am somn înfășurat în curcubeie
ce se întid hipnotice prin pleoape,
se răzvrătesc luminile-n idee
și nicio nălucire n-o să-mi scape
La miezul nopții mă dezleg de vreme,
prin ploaie trec spre alte destinații,
sfârșesc flămânde palide blesteme
și-n Atlantida-s rechemați atlanții
Și-n marea înnegrită de-ntristări,
la ore fixe cade câte-o stea,
în inimă se sting înverșunări
înțelegând de ce-a căzut și-a mea...
31 ianuarie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu