Câteodată viața ne blochează
între puncte de suspensie dureroase
Traumele ne urmăresc prin secundă,
fiare sălbatice nemiloase
După ce iubirile magice
rup din noi zborul fluturilor,
ne abandonează pe țărmuri pustii
pradă vulturilor
Diminețile marine se repetă la nesfârșit
făcându-ne una cu nisipul,
nu ne mai recunosc oglinzile sfărâmate,
doar cioburi tăioase ne sfâșie chipul
Chiar dacă mințim că ne este bine,
că rugul pe care am ars nu există,
știm că nu este așa când munții Carpați
ne întind o batistă
Câteodată ne facem curaj să fim fericiți
întrebându-ne ce ne-așteaptă la capăt,
dar nu putem pătrunde înăuntru,
încuiați în confuzii cu-n lacăt
Ne ducem mai departe crucea
prin iarna nicicând mai geroasă,
mărșăluim hipnotici prin golul din jur
căutând adevăratul drum către casă...
16 martie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu