NICĂIERI NU MAI E CEA FRUMOASĂ

Câteodată inima bate atât de tare

că o aud de sub pietre 

toți munții Carpați

Nu bate la întâmplare, bate de spaima

îngerilor uitați

Ea, cea frumoasă, cea iubită, cea tristă,

ea, cea născută mult prea târziu,

se va mira c-o iubesc până la capătul lumii,

se va mira că până la capătul lumii și încă o zi

o rescriu

Alte momente de magie  

vor crește într-un timp nenăscut

dinspre inima mea spre inima ei

sfâșiată în colții de lup

Ea, singura îndreptățită 

să mă arunce din brațe în drumul spre rai;

ea, singura mirare absolută

purtată în gheare de un nevăzut curcubeu,

a sfâșiat nemiloasă sufletul meu

Și-am mers desculț prin câmpul cu spini

înfruntând de unul singur secundele;

himerele se zbăteau 

și umbrele noastre, fecundele 

Târziu, obosiți, doborâți de chemări

coborâm în adâncuri din nori,

așteptând un semn de plecare

 din noi spre o rază de soare

Însă noaptea se întinde ca un șarpe lasciv

și, pierzând tot ce-am fost, 

ce-am iubit, ce-am visat,

ne încuiem în tăcere definitiv

Și-o să doară, o să doară cumplit

că-n oglinda cețoasă

ești doar tu,

nicăieri nu mai e cea frumoasă...

22 martie 2022