Din acest trup de lup singuratic

Din acest trup de lup singuratic
au ieșit colții ce-au sfâșiat
lumina soarelui iernatic
dintr-un timp nemaiîntâmplat

Ea mi-a șoptit, că mă iubise:
”Mă dor ninsorile ce irisul mi-l rup,
întoarce-te-n Itaca ta, Ulise, 
mi-e sufletul fixat în colți de lup

De lacrimi vechi șoselele sunt ude
și nu-mi mai ține niciun înger partea,
tu mă scufunzi în lumi profunde,
tu îmi sporești singurătatea ”

Și-atunci, dintre spaimele orei,
curprins de tristețea unui soare iernatic,
am lăsat să zboare cocorii
acestui trup de lup singuratic....

25 februarie 2019

Adagio

Vrei carnea mea să-ți fie somnul în care să te pierzi visând?
Sau vrei să locuiești în tine, ca șarpele din flori curgând?
Sau nu mai știi nici tu ce vrei, abandonându-te-n dezastre?
Se-aude un pian bolnav cântând pe trupurile noastre

E un adagio de Bach, purtat pe umeri de vestale,
Din mine curg ramuri de brad, din ochii tăi se scurg petale.
Nu sunt prezenți pe lume îngeri să pună timpului opreliști,
În amintiri n-o să găsim decât cenușa din priveliști

Prin care să ne trecem singuri dincolo de-nserări sticloase,
Vrei ca să ningă azi cu mine, să-ți troienesc o viață-n oase?
Sau vrei să vină primăvara cu toți cocorii exilați,
Să strige disperat ecoul prin munții inimii drapați

Cu steaguri negre, gânduri negre, cu flori strivite într-o carte?
Poate se dă acum destinul din calea noastră la o parte.
Și-atunci din lagărul din tine să evadezi spre cer curgând
Și carnea mea să-ți fie somnul în care să te pierzi visând....

25 februarie 2019

Așa mi-ai spus ...

Ea mi-a spus atunci: ”Ia-ți amintirile, strânge-le!
faci parte dintr-o altă rasă,
nu ești de aici, verde ți-e sângele...”
Așa o fi, femeie frumoasă,

ți-am zis, și-am tăcut dintr-odată,
până la sfârșitul lumii și încă o zi
De atunci nu ne-am văzut niciodată,
în golul din jur croșetam poezii

Mi-am fost pradă și vânător în zenit,
zbaterea în hățișul ființei am pândit-o,
până când vulturii mi-au ciugulit 
ficatul și inima, iubito...

Atunci, ea mi-a pus, 
cu o lacrimă ochiul tăindu-l:
”Te rog, întoarce-te în tine, răpus, 
să-mi pot desăvârși colindul.

Numai tu poți salva amintirile
și-mi poți coase cu-albastru privirile...
Numai tu poți în câmpul cu spini să m-arunci!”
Așa mi-ai spus, femeie frumoasă, atunci...

25 februarie 2019

Din arcul unui nemilos curcubeu

Iartă cuvintele ce țâșnesc din sufletul meu
precum săgețile din arcul unui nemilos curcubeu

Uneori, rătăcindu-mă-n mine, sunt trist,
iartă cuvintele-n care ca o piatră de moară exist

Alteori, cunoscând răspunsurile, tac definitiv,
aerul dintre noi se izbește de zid

Atunci, săgețile trase din arcuri de curcubeu
străbat golul din sufletul meu


24 februarie 2019

Mă întrista privirea ta șovăitoare

Mă întrista privirea ta șovăitoare,
îți căutam ochii îndrăgostit,
dar tu îi ascundeai cu disperare
sub mare, sub pietre,-n nisip

Când cobora spre mine, amăgitoare,
din inimă un zid se smulgea,
aerul dintre noi, scurs din soare,
striga uneori, altădată plângea

Privirea agățată de umbre, de zare,
de păsări, de copaci, mă durea,
atunci tristețea copleșitoare
ca un șarpe prin mine curgea


Mă întrista privirea ta șovăitoare,
și te rugam cu glas de îndrăgostit,
să te întorci din depărtare,
că nu mai e în clepsidră nisip

24 februarie 2019 

Aprinde toate focurile-n casă

Aprinde toate focurile-n casă,
ia-mi de pe suflet iarna întunecoasă,
dă-mi raiul înapoi, nu-l mai ascunde
pe unde gândul nu poate pătrunde

Aprinde toate focurile-n stele
să lumineze drumurile mele,
să ne întoarcem pe pământ,
că-n seara asta vreau să-ți cânt

Aprinde toate focurile stinse
să-mi fie cald pe drumurile ninse,
mai am de rătăcit prin univers
până întoarcem orele invers

Aprinde toate focurile-n casă
poate cândva o să mă strigi la masă,
n-am să-ți răspund nemaifiind cuvinte;
această iarnă curge înainte...

23 februarie 2019

În spatele chipului meu

M-am ascuns în spatele chipului meu
să nu mă vezi așa cum sunt,
copil închiriat de Dumnezeu
la propria-mi moarte să cânt

Puțini oameni știu adevărul,
și mai puțini înțeleg ce se-întâmplă,
când am s-adorm, tăiați-mi părul
și-aruncați-l într-o groapă adâncă

Va veni pe-ntuneric o ninsă
îmbrăcată în iernile reci,
nu voi sta cu mâna întinsă,
iluzie, când prin mine-ai să treci

Dac-ai să ai în privire o floare
ca un copil am să surâd,
și cu lacrima ultimă, care doare,
am să te-aud

Orele mele se vor fi terminat,
mi-a tot plătit chiria Dumnezeu,
ce păcat că n-ai știut să te-ascunzi
în spatele chipului meu...

22 februarie 2019

De ce te-oi fi iubind

Cu sufletul înveșmântat în ger
mă tot întreb ce s-a-ntâmplat cu vara
în care aveam același cer
redesenat de Tristan Tzara

De ce te-oi fi iubind de-atâtea vieți
ca pe-o lumină ninsă-n întuneric,
și nu ai dreptul nici măcar să ierți
tot ce s-a spus în timpul cadaveric

De ce te-am lăsat să îmi zdrobești sărutul
cu pasul tău de domnișoară pură?
se rupe-n două nevăzutul
prin care curge o trăsură

Cu sufletul înveșmântat în ger
revăd îngerul meu murind,
femeie ce-ai fugit din cer, 
mă tot întreb: de ce te-oi fi iubind?

22 februarie 2019

Uitând

Tu ai făcut de la-nceput parte din mine,
te înarmaseși cu delicatețe,
iar eu am locuit o vreme-n tine
uitând că sunt Domnul Tristețe

Parcă trăiam, iubito, într-un basm 
pe care sufletul l-a scris
într-un acces definitiv de astm,
uitând că vei cădea din vis

Liniștea se-ntindea ca o lavă fierbinte,
nicio pasăre nu se zbătea prin aer,
se-îmbătau de iubire cuvinte
uitând că vor pieri definitiv în vaier

Arborii se înălțau din celule
absorbiți de-o prăpastie adâncă,
circulau printre îngeri patrule
uitând că nu-i vreme de nuntă

Numai noi, coborâți din Scriptură,
îngeri și demoni robiți de chemări,
devenisem o privire, o gură,
uitând că murim până-n zori

22 februarie 2019

Niște nebuni cu țara-n cerul gurii

Poeții? Niște nebuni cu țara-n cerul gurii
ce caută prin sferele oculte
eroii putreziți sub buza zgurii
ca ei, acum, să poată să mai cânte

o Patrie zdrobită de întuneric,
la care se închină în genunchi
de câte ori un soare sferic
și-înfige razele-n rărunchi

Statuile-i privesc indiferente
tot croșetând mirările din zori,
și trec prin sită păsări transparente
purtate-n ascunzișuri de actori

Dar toate aceste răbufniri de ore
numai poeții le mai pot vedea
surprins de imprudente aurore
privirea Dumnezeu și-o întindea

până-n străfundul sufletului tandru
în care fierb melancolii de jar,
desculț și pur, un veșnic copilandru,
poetul bea din cupa de amar

Și-o sparge aruncând-o-n lună,
pe unde cioburile fac prăpăd,
noroc că-l ia chiar Dumnezeu de mână,
în el se zbate sufletul olog

că are Patria în cerul gurii
și-ar vrea s-o albăstrească mai curând,
dar oștile perfide ale urii
îl rumegă ca pe un fir plăpând

22 februarie 2019