Adagio

Vrei carnea mea să-ți fie somnul în care să te pierzi visând?
Sau vrei să locuiești în tine, ca șarpele din flori curgând?
Sau nu mai știi nici tu ce vrei, abandonându-te-n dezastre?
Se-aude un pian bolnav cântând pe trupurile noastre

E un adagio de Bach, purtat pe umeri de vestale,
Din mine curg ramuri de brad, din ochii tăi se scurg petale.
Nu sunt prezenți pe lume îngeri să pună timpului opreliști,
În amintiri n-o să găsim decât cenușa din priveliști

Prin care să ne trecem singuri dincolo de-nserări sticloase,
Vrei ca să ningă azi cu mine, să-ți troienesc o viață-n oase?
Sau vrei să vină primăvara cu toți cocorii exilați,
Să strige disperat ecoul prin munții inimii drapați

Cu steaguri negre, gânduri negre, cu flori strivite într-o carte?
Poate se dă acum destinul din calea noastră la o parte.
Și-atunci din lagărul din tine să evadezi spre cer curgând
Și carnea mea să-ți fie somnul în care să te pierzi visând....

25 februarie 2019