Nouă puişori se jucau prin ploaie
mama i-a chemat la ea sub copaie
ei nu au venit ,construiau bărcuţe
le dădeau pe apă :cât sunt de drăguţe...
Dar pe urmă brusc s-a-nteţit furtuna
n-au mai văzut poarta şi-au fugit întruna
şuvoiu-i surprinse pân' mai sus de brâu
îi târî năvalnic , îi aruncă-n râu
Dau cu disperare mută din picioare
ciocuri scot din apă ,se zbat şi mai tare
Ce bine-ar fi fost de-ar fi ascultat ,
ar fi stat acasă pe un pat uscat...
Mama intră-n apă-i aruncă pe mal
însă patru pui s-au dus în aval
Îi strânge sub aripi pe ultimii cinci :
-Să nu mai plecaţi vreodată de-aici...
Soarele apare ,este cald şi bine
puişorii negri se joacă-n grădină
parcă-i strigă mama să vină înapoi ,
nu vor să audă puii cei vioi
Îi cheamă natura , razele îi ard ,
ies pe sub portiţă dincolo de gard,
pieptul de curaj deodată se umple :
patru dintre ei se jucau c-o vulpe
Ea le-a povestit c-are puişori
să meargă să-i vadă , s-or întoarce-n zori...
Au plecat doar patru , cu pasul grăbit ,
e frumos la vulpe că n-au mai venit
Şi nu înţeleg de ce-a lor mămică
le spusese zilnic să le fie frică...
A crezut-o numai puiul cel mai mic
care ,dând crezare ,n-a păţit nimic...
9 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu