Domnișoara Rozmarin
avea zâmbetul prea fin
pentru gura ei îngustă
Rareori se purta-n fustă
Și ghicea în viitor
în probleme de amor
Cine-i aprindea un sfeșnic
avea să trăiască veșnic
pe o insulă de zahăr
și avea să scape teafăr
că albinele subțiri
n-aveau ghimpi la trandafiri
Însă într-o zi de iarnă
ierarhia se răstoarnă
și frumoasa domnișoară
se topește-n primăvară
dând cu var pe pomii uzi
și cu foc pe ochii cruzi
răstigniți pe rotisor
de domnul instigator
Și s-a pornit cavalcada
din Ohio în Nevada
și în genele ei false
ultima chemare arse
de s-au speriat strigoii
și-au fugit în fundul văii
unde lady Rozmarin
cu piciorul ei prea fin
strângea melcii reci în poală
de te scoală după boală
dac-ai fost lovit în plex
de întregul univers
care s-a înclinat puțin
ca să treacă Rozmarin
cu alaiul ei de vise
travestite , sinucise
28 februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu