Elegia căutării prin tunel

Iubita a intrat în tunel

și nu vrea să mai vadă lumina 
înfășurată în iederă 
peste care a trecut fără milă drezina

Îi plac trenurile de când

a zburat cu sufletu-n gheare

deasupra timpului sfâșiat de vânt
și de fiare

Înainte de a zbura

i-am smuls cu cleștele liniile de cale ferată

care o duceau prin tuneluri

dintr-o viață decolorată

Mai sunt grenade nedeclanșate;

întâlniri ale sufletelor lovite de streche

în locul necunoscut 

de unde țâșnește lumina

căutându-și pereche

Barierele au fost sparte de sunetul inimii,

rănile se vindecă de durere și-ncep să meargă,

parcă Dumnezeu a coborât din albastru

și înaintea noastră aleargă

Dintr-odată ne e atât de bine!
 Întindem brațele

îmbrățișând zăpada

Nimeni nu a zburat din mine mai sus

de când s-a pornit Intifada

E absurd până la urmă...

Fiecare cuvânt nerostit

se așază în straturi sufocante
 peste crenel

Nu te va găsi nimeni niciodată

și nici n-ar înțelege 

ce cauți rătăcind prin tunel

19 august 2017