joi, 17 august 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (84)

Frezoanele, boala asistaților social * Ultimul stinge lumina * Câtă filosofie, atâta dramă * Poliția de proximitate ginecologică * Fetele de la pagina 3 e romantice * Vânătorul vânat * Bufonul și tirbușonul * Iabrașa Stana Izbașa * Economia crește, lumea sărăcește * Cum devii astrolog, numerolog, pisălog... * Legături spiritual-anatomice * Cel mai scump autogol * Unde s-au inventat Kama Sutra și hoția? * Critica irațiunii pure * Răscoale și mai nasoale


O femeie gravidă, cu probleme de percepție a crudei realități, s-a sinucis la Brănești, împreună cu cele trei fetițe, aruncându-se în fața trenului de Constanța. Când în suflet se instalează haosul, mintea omenească devine cel mai cumplit laborator al morții. * Pentru a-și astupa întunericul din stomacul burții, un asistat social beneficiază de 12 lei pe zi în timp ce unui bolnav din spitalele-cimitire îi sunt alocați 7 lei.  Dar asistații sunt nemulțumiți. Celor mai mulți dintre ei nu le place nici munca, nici haleala în schimbul căreia ar trebui să presteze un număr de ore în folosul comunității. Când aud cuvântul muncă, pe cei mai mulți îi apucă frezoanele și alte boli de sezon. Dar nu se internează în spitale din motivele enumerate în prima frază. * S-a cam umflat tărâța-n Kim Jong-un, care se tot ia la harță cu Donald Trump. Nasol moment, mișto colivă, vorba filosofului absolut Nicolae Dide. * Întrebare întrebătoare: De ce persoanele inteligente socializează mai puțin și sunt dispuse să renunțe mai repede la prieteni? Oare pentru că omenirea umană bâhâie de proști? * Potrivit unui raport al ONU, România se află pe locul doi în lume, după Siria, la numărul de cetățeni care și-au părăsit țara. Zilnic, 200 de români își iau tălpășița din spațiul în care corupția își rânjește fasolea iar neam-prostia este considerată virtute. În același interval de timp, 265 de români sar pârleazul dintre viață și moarte. Mai curând decât prevedeau cele mai sumbre prognoze nu va mai avea cine să stingă lumina. * Peste 2000 de români au murit în 2016 în accidente rutiere! De două ori mai mulți decât la revoluția din decembrie! * Atentatul terorist de la Barcelona confirmă că terorismul religios este boala psihică a umanității. * ”La guvernare nu ai timp foarte mult de filosofie”, zice mândru de el ocolitorul de cozi Motocicleanu. Așa e, principala calitate trebuie să fie iuțeala de mână și nebăgarea de seamă a celorlalți. Păi cu președintele Senatului v-ați găsit să filosofați? Măi băieți, fiți atenți la buzunare! * Poliția bucureșteană continuă să ne ofere spectacole gratuite. ”La ginecolog” este ultima piesă pusă în scenă. Intriga e simplă. O tanti este oprită în trafic fără niciun motiv. Nu încălcase nicio regulă de circulație, nu consumase nici alcool, dar băieții cu cașchetă (vorba gânditorului de la Hamangia) pe post de umbrelă se plictiseau. Așa că, la fel ca în cazul Bouleanu, l-au luat la ștangă pe nenea care înjura liniștit, ca orice intelectual de Giulești, pe scaunul mortului (de beat), și l-au târât pe stradă sub privirile bovin-admirative ale colegului-cameraman care filma de zor cu telefonul mobil. Că prostul dacă nu-i fudul, nu e prost destul. Și ca faptele de arme să fie cunoscute de întreg mapamondul lumii, le-au postat la celebrul domn Goe Godină, ca să-și revină  din depresia cauzată de întrebările grele de la examenul de respingere de la Academia de Poluție (Câte picioare avea, vara, calul lui Ștefan cel Mare? De ce nu avea și cauciucuri de iarnă? Câți ani a durat războiul de 30 de ani cu Boureanu?). După care se laudă că cât e ei de vigilenți, de deștepți și de viteji, că ce pensii speciale le-ar trebui acordate pentru lupta neobosită cu infractorii, pe care, dacă-i lăsau în pace și nu-i opreau ca să-și facă de lucru, mergeau liniștiți la hogeacul lor. Cel mult, ginecologul și-ar fi înjurat admirativ partenera de drum, ca un adagio firesc al unei seri de neuitat. Dar de talentul oral al medicului s-au bucurat milițienii, care au rămas ca la dentist taman când trebuiau să rămână ca la ginecolog. N-aveau capră, iar doctorul s-a opus verbal și fizic din toate puterile, în ciuda dorinței agenților stranii de a avea una. După cum lesne se poate observa, au apărut polițiștii care vânează pasagerii turmentați de pe scaunul avortului, fost al mortului. Atenție, e foarte periculoși! Dar sărăcuți cu duhul câtă vreme își filmează propriile nerozii. Pe lângă suferinzii de sindromul Godină (obținerea unei celebrități îndoielnice pe rețelele de socializare și desfrâu) tablagii de pe vremea lui Ceaușescu, ieșiți direct din tuciul cu jintiță, păreau niște James Bonzi. Măi, godinașilor, poliția trebuie să impună respect de la sine, nu prin golănii. E în firea lucrurilor să evite conflictele gratuite, să le aplaneze, nu să le provoace. Nu mai stârniți ginecologi afumați că riscați să ascultați monoloagele vaginului. Asta fac ei cât e ziulica de lungă, pe trezie, așa că măcar când se aghesmuiesc lăsați-i să mai uite de obiectul muncii. În plus, nu uitați ce a spus Socrate înainte să bea cucuta întinsă de niște milițieni: ”Bețivul din beție se trezește, prostul din prostie, niciodată!” *  Fetele (vorba vine) de la pagina 3 e nebune. Cea mai romantică dintre fotomodeluri, vorba pe nedrept uitatei lingviste  B 69 EBA, își dorește o noapte romantică la bordul unei corăbii de pirați! Măi, fetițo, tu n-ai toată țigla pe casă? Te strânge port-jartierul? Cât romantism poate degaja unul ca Băsescu, nesătulelor? Într-adevăr, are privirea aia șăgalnică, de lup de mare eșuat în politică, dar, vai!, puța lui e ca un pistol cu apă strangulat de meduze. * În primul semestru, datoria externă a statului a crescut cu 1,8 miliarde de lei. Măi băieți, concentrați-vă un pic: puteți mai mult! Chiar atât de tare v-a speriat DNA-ul? * La început, lui Dragnea i s-a părut că ar fi hăituit, dar pe parcurs s-a lămurit: este vânat! N-a precizat de care: căprior, șacal, mistreț...* Bufonul odios și ridicol de la Chișinău, care regretă că, în 1812, rușii n-au șterpelit întreaga Moldovă, susține înființarea unor republici fantomatice în Basarabia, precum și revenirea la alfabetul chirilic. Bagabontul e dus rău cu pluta, vrea s-o lase pe mă-sa (profă de limba română) fără respectul de sine și fără servici. N-a existat în ultima vreme un antiromân mai feroce în spațiul mioritic. Evident, cu excepția celor care au condus România pe ultimul drum al istoriei, de la Ion Iliescu încoace. Măscăriciul n-are nicio credință, e ținut în viață de foamea de putere. Și, dacă pentru a se menține pe closetul pe care se crede rege trebuie s-o vândă și pe mă-sa, o va face fără să clipească. * De ascensiunea lui Bulache sunt vinovate structurile mafiote din Moldova, numite pompos partide politice, care au încurajat corupția și au adâncit sărăcia. Guvernările mafiote din ultimii șapte ani (și nu numai) l-au adus la butoane pe sclemberistul ăsta. Soluția acestei părți de Românii, încăpută pe mâna unui primitiv, nu poate veni nici de la Occident, nici de la Rusia. Numai împreună cu Țara-Mamă se va face Basarabia bine. Dar vedeți bine de cine e condusă România, și în ce hal! * Căile de colaborare ar fi multiple câtă vreme obiceiurile politice sunt aceleași. De exemplu, și în stânga, și în dreapta Prutului, alegerile sunt fraudate, iar hoții sunt la putere. * 31 din cele 46 de bănci din România nu plătesc impozit pe profit fiindcă, mint ele, nu sunt pe plus. Păi, dacă situația este așa de proastă, de ce nu închideți mustăria? Sau doar vă mascați profitul? De ce nu spuneți așa, mă faceți să mă îngrijorez degeaba...* Cântăreața Stana Izbașa a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare fiindcă și-ar fi cumpărat, cu 3400 de dolari, o diplomă de licențiată în drept a celebrei Universități de la Herculane, unde a fost colegă de grupă cu Traian. Împăratul, nu Bețivul. Ce-o fi vrut să facă Stana cu diploma, că la Tribunal cântatul e interzis! În orice caz, gurista a ajuns de râsul celorlalți impostori cu diplomă care au lăsat gura de rai fără dinți, iar piciorul de plai fără adidași. * Economia României a crescut în trimestrul al doilea cu 5,9%. Față de economia Germaniei? Nț, față de ea însăși. Ca urmare a creșterii accelerate, bazate pe consum, pe importuri și pe îndatorare excesivă, buzunarele românilor sunt tot mai largi. Și tot mai goale. * Savanții sunt convinși că în cel mult doi ani transplantul de organe de la porc la om va fi realizat pe scară largă. Riscurile sunt minore, îndeosebi la acei oameni care se comportă ca niște porci. Îi cunoașteți, scriu de atâta amar de vreme despre ei. * O tanti, Mariana Cojocaru, a devenit astrolog, numerolog și psiholog (cel puțin așa pretinde dumneaei) după ce s-a bușit cu mașina de un copac care nu-și făcuse astrograma și belea ochii nepăsător pe marginea șoselei. Biata femeie a intrat în moarte clinică, de unde s-a întors mult mai pregătită pentru viața de după următoarea îmbrățișare a neantului. Care se va întâmpla după o altă eclipsă totală de soare, ca să fie în concordanță cu aproape marea trecere din 1999, când astrul ceresc s-a strecurat prin geamurile afumate ale minții unora. Miracolul este că toată tărășenia cu accidentul i s-a tras de la un petec de gheață, ca să-l parafrazăm pe N.D. Cocea. Cel puțin așa povestește astroloaga. Mariano, de ce minți, că eclipsa n-are dinți. N-are dinți, n-are măsele și n-ascultă nici manele. Sau gheața provine de la prezicerile tale? * Brigitte s-a despărțit de Ilie Năstase, dar tot mai iau masa împreună, mai fac sex, se mai înjură ca la ușa cortului. N-o fac din dragoste, ci pentru că Brigitte n-a găsit altul mai bun. Cică Țiriac nu mai poate fi folosit, iar de d-ăștia de unică folosință s-a cam săturat. Așa că legătura spiritual-anatomică dintre cei doi amorezați ( fiecare de propria persoană) pare indestructibilă. * ”Orice măscărici cu bani ajunge parlamentar”, a postulat filosoful din Pipera într-un moment de luciditate transcedentală. Iată că orele de ilogică susținute de Dan Pavel n-au fost în zadar: măscăricii nu pot salva țara, dar pot s-o distreze. * Prețul plătit de PSG pe Neymar (222 milioane de euro!) dovedește că fotbalul nu mai e decât o afacere. Spectacolul s-a mutat de pe teren, pe bursă. Oricum, e cel mai scump autogol din istoria fotbalului. Să nu ziceți că nu v-am spus! * Potrivit Eurostat, unul din patru tineri români taie frunză la câini. Nici nu învață, nici nu muncește. Cei mai mulți dintre acești vânători și culegători de portofele sunt de etnie romă și au înțeles la timp că munca-i pentru tractoare. * Peste 5 milioane de euro au costat cursurile de perfecționare desfășurate în hoteluri de trei și patru stele, la munte și, mai ales, la mare, la care au participat numai în acest an funcționari ai statului mafiot. Ei au fost însoțiți de alte persoane pe care le-au perfecționat în diverse tertipuri legislative și organizatorice. Câteodată ai impresia că hoția și Kama Sutra au fost inventate în România. Oricum, merg atât de bine împreună * Unui american i-a fost scos un cui de aproape 9 cm din inimă. Care ziceați că americanii n-au inimă? Au, poți să bați cuie în ele și nu curge o picătură de sânge. * Livache a dat-o pe filosofie. Dar nu orice filosofie, ci d-aia grea. Le zice mai ceva ca Kant: ”Dacă ești prost, nu te critică nimeni”. Adânc. Asta a durut. Totuși, și dacă te critică toată lumea înseamnă că nu prea te dă deșteptăciunea afară din casă. * Cam așa s-a întâmplat și cu Gheorghe Doja pe care, la început, îl lăuda toată lumea, iar la sfârșit îl mânca toată lumea de sistemul de operare. Și nu la figurat. Istoria lui ne-o povestește cronicarul Adi Sfinteș, care a participat la evenimente până s-a încins grătarul. După care, nesuportând mirosul de friptură, a rupt-o la fugă mai ceva ca Usain Bolt. *”Când n-avea ce face, papa Leon al X-lea convoca cruciade împotriva turcilor. Rezultatele erau jalnice. Lui îi convenea că dădea de lucru subalternilor, care nu mai isprăveau cu robotitul pe lângă mortăciuni: pomeni, slujbe de pomeniri, reînmormântări. Nasol era de Sf. Petru, distribuitorul de suflete fiindcă stătea la serviciu peste program. Omu' – e un fel de-a zice – deveni nemulțumit că ștabu' suprem se făcea că plouă și nu-i plătea orele suplimentare. Sau măcar să-l avanseze cumva. Că-n sinea lui, Sf. Petru spera să scape de la poartă și să fie promovat camerist. Așadar, în 1514, la Buda (capitala Ungariei, nu acel spațiu interesant și deosebit de creativ unde până și scriitorii se duc singuri ca să-și verse amarul din fiere), țăranii de diferite naționalități: udemeriști, peuneriști, tractoriști, se strâng ca la bâlci. Cam 40000 de capete țuguiete sperau să scape de iobăgie, c-așa le fusese promis în campania electorală. În Transilvania era jale. Îndeosebi la casele nobilimii că nu mai avea cine le munci pământurile. Din care pricină îi schingiuiau cu măiestrie pe cei rămași în fastuoasele bordeie din balegă și lut. Și cum ăștia erau femei, copii și boșorogi, mai puțin rezistenți la torturi, țipau cât era noaptea de lungă. Ziua nu, că erau la muncă. Auzind cele petrecute acasă, pe domeniul privat al maghiarului, țăranii hotărăsc să facă pasul la ofsaid. Înarmați până-n măsele cu ura de clasă, îl pun în frunte pe un mic nobil secui, Gheorghe Doja, conducătorul preconizatei  cruciade, și fac turism modern prin Transilvania. O ard bine de tot, că erau cam nervoși, iar pe nobilii găsiți în punctele cheie ale traseelor îi cam ucid. Gașca a pătruns din trei direcții, sub comanda lui Gheorghiță, a fratelui său Grigore și a popii Laurențiu. După ce surclasează armata lui Ștefan Bathory și Nicolae Csaky, vizitează Oradea, Bihorul, Sălajul, Sighișoara, Rodna, Bistrița, Clujul unde se lasă cu strigături și focuri de tabără bine întreținute. La Sighișoara au fost întâmpinați de primar în persoană. Bucuria revederii cu alesul urbei a fost atât de mare încât n-au putut rezista tentației de a-l omorî imediat. Ultimul obiectiv turistic demn de distrus a fost Timișoara. Aici, însă, se produce un scurt-circuit istoric. Armata voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, mătură pe jos cu răsculații. Însăși căpeteniile cad prizoniere. Grigore Doja este judecat sumar, direct de călău, popa Laurențiu este ars la Cluj, dar numai după ce fusese tras temeinic  în țeapă, iar Gheorghe Doja a avut parte de un proces mai lung, firesc pentru rangul său. Așezat într-o poziție sexy, gol, pe un tron înroșit în foc, a constatat într-o fracțiune de secundă că situația e fierbinte. Coroana roșiatică precum o linie erotică pe care călăii i-au așezat-o în vârful capului nu l-a deranjat deloc întrucât nu a mai simțit-o. Când și-a revenit a realizat că nobilii fraternizaseră cu țăranii, altminteri nu se explica ceea ce vedea ca prin ceață în fața ochilor: barosanii îi serveau cu fripturi pe zdrențuroși și ăștia mâncau cu o poftă neomenească de parcă nu haliseră de 15 zile. Doja nu era victima unei halucinații: ce vedea era autentic, numai un amănunt îi scăpă; carnea pe care o băgau la jgheab iobagii era smulsă cu un clește special, din trupul propriu și personal. Din fericire pentru el, Gicsi n-a mai prins și ciorba de potroace, din oase de conducători, fiind foarte prins cu trecerea într-o lume mai bună. Oricum, a murit fericit, convins că expresia celebră  „orice revoluție își devoră conducătorii” nu e o vrăjeală. Rezultatele răscoalei au fost nasoale: nobilii au accentuat asuprirea, ba, prin intermediul unuia, Verboczy, autorul „Tripartitum”-ului, i-au dat și un temei juridic. Asta-i  înrăiește și mai tare pe iobagii români care se răscoală în 1526 sub conducerea lui Iovan Țarul, și în 1599 cu ocazia vizitei de cucerire a lui Mișu Caftangiul în Transilvania. Din nenorocire, situația lor nu s-a îmbunătățit. A continuat să fie la fel până în zilele noastre.” * Promoușăn:
Ați auzit de Mircea cel Bătrân? N-ați auzit?! Vai de capetele voastre! Tot eu să vă învăț...


CONTELE DE MONTE-CRISTO
18 august 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu