Prin cenușa timpului trec îngerii morți

Trupul de lemn și de carne zdrobită de glonț
Umblă bezmetic cu inima-n clonț.

Existența de piatră, de întuneric, de var,
Are gust de tine, câteodată de-amar.

Iernile sparg ferestrele minții înzepezite,
Cresc stalagmitele îmbrățișând stalactite.

Din când în când o umbră coboară prin sânge
O cheamă nevăzutul, văzduhul o plânge.

Așteptarea se ascunde sub cortine de brusture
Ochiul solar se topește și începe să usture.

Îi cresc picioare, șine de tren lustruite
De plecări disperate, de suflet strivite.

În locul gărilor au răsărit tufișuri,
Trenurile își inventează alte ascunzișuri.

Undeva, într-o metamorfoză inutilă,
Putrezește zdrobită de dor o zambilă..

Doar nevăzutul mai știe ora exactă
Aici, în deșert, și pe lumea cealaltă.

Zadarnic păsările migratoare evadează din cărți;
Prin cenușa timpului trec îngerii morți...


20 august 2017