Biserica ortodoxă română se află într-o criză majoră. Nu de câteva luni, de când cu izbucnirea scandalurilor cu iubăreți (de aproapele) în sutană, ci de mai multă vreme. De fapt, de când instituția care s-a interpus între om și Dumnezeu, a fost transformată în SRL. Pentru sistem, credința a devenit o afacere profitabilă care trebuie exploatată fără scrupule. Prostia a fost întotdeauna o resursă inepuizabilă de venit pentru șmecherii de diferite orientări religioase și sexuale. Nu e ceva nou, așa s-a pus problema de la început, dar parcă acum Biserica a devenit doar un concept de marketing și este mai eficientă decât orice multinațională. Deși, în ultimii 27 de ani, încrederea în instituția bazată pe aplecarea umilă sub poala popii a scăzut la jumătate, încă mai sunt zăcăminte de prostie insuficient exploatate. Managerii în costume Armani, legați de clopotnițe cu lanțuri de aur, investesc, cu talent și dăruire, atât cât trebuie pentru ca PIB pe cap sec de habotnic să fie cel mai mare din spațiul cosmic. În acest mediu favorizant, e firesc să apară tot felul de aventurieri care trădează jurământul de fidelitate față de profit numai pentru a fi și cu sufletu-n rai. Așa s-a transformat cutia milei în cutia silei. Sub bărbile impunătoare, hainele cernite și vocile suave de menestreli, se ascund mulți oameni fără Dumnezeu. De fapt, neoameni. Ei îl alungă zilnic pe Dumnezeu din biserică, dar, oricât s-ar strădui, și se străduiesc!, nu reușesc să-l alunge și din sufletele credincioșilor. Habotnicii vor merge nesmintit înainte chiar dacă înalții prelați vor introduce printre practicile bisericești ritualul tragerii în țeapă. Nu se vor opune, vor considera că asta e voința Domnului! Vor sta cu curul în apă rece așteptând slujba următoare. Iar după o vreme, contra-cost, procedura va deveni rânduială bisericească. Ceilalți îl vor ascunde pe Dumnezeu în inimă, apărându-l de impostorii care s-au instalat în casa Lui, șubrezindu-i temelia. E o reașezare a lucrurilor din care pierd biserica, ca instituție financiară de gang, și, mai ales, acei enoriași care se supun necondiționat, pentru care preceptul crede și nu cerceta e singura cale de urmat în viața lumească. Dar, din fericire, nu toți slujitorii bisericii sunt acționari fără scrupule, ori vicioși din convingere. Există mulți slujitori admirabili, ei înșiși nemulțumiți de normele interne, nedemocratice, după care funcționează imensa casă de amanet spiritual. Ei sunt preoții cu vocație. Ei nu practică o meserie, ei îndeplinesc o misiune. De aici trebuie să înceapă reformarea bisericii, de la acești apărători ai lui Dumnezeu. Mulți dintre ei au înțeles imensul rol social pe care-l poate juca biserica în favoarea oamenilor necăjiți și s-au implicat cu adevărat în viața comunității, arătând ce ar trebui să fie Casa Domnului, care-i este, de fapt, adevărata menire. Biserica trebuie să dea înapoi societății o parte din prinosul dragostei pe care enoriașii nu se sfiesc să și-o manifeste fața de ea. O face prin acești entuziaști, care, deși îi fac o imagine atât de frumoasă, nu vor ajunge niciodată la butoanele de comandă ale sinistrei mașinării de vândut și cumpărat suflete. Câtă vreme vor fi permise lăcomia nemăsurată față de arginți, cumpărarea de funcții, derapajele morale, dereglările mintale, implicarea politică, exploatarea nemiloasă a celor de bună-credință, degringolada acestei instituții financiare va continua. Implozia este inevitabilă în lipsa unor reforme interne adânci, care să transforme organizația dintr-un intermediar rapace între om și Dumnezeu, într-un partener de supraviețuire spirituală. Acum căderea este lină, dar permanentă. Ca s-o oprească, biserica ar trebui să-l aducă înapoi pe Dumnezeu. Pe cel adevărat, nu pe acela pe care l-a schimonosit și pe care-l folosește doar în scopuri publicitare. * Omenirea umană face progrese pe zi ce trece. Păpușile sexuale, destul de tăcute la slujba de pomenire, vor deveni vorbitoare! Asta-i pedeapsa lui Dumnezeu! Pe ce că nu spală, nu calcă, nu fac mâncare, mai și bârfesc! Nu vă mai zic că sunt niște scumpe: 6000 de euro bucata. Păi, la banii ăștia, mai bine te însori. * Facebook-ul te obligă să călătorești, să schimbi cât mai des partenerul/partenera, mașina, telefonul, hainele (dacă te-ai obosit să pui ceva pe tine) ca să ai cu ce te lăuda prietenilor virtuali (din care jumătate îți sunt dujmani, vorba lui Salam), fundamentaliștilor, liber-cugetătorilor, și altor categorii defavorizate cu care empatizezi (sanchi!). Ce e bun la rețelele astea de socializare și desfrâu, e că nu te obligă să faci duș * Robinetele jafului au fost deschise: 30 de miliarde de lei au plecat din pixul doamnei Shhaideh spre buzunarele neîncăpătoare ale autorităților locale. Cică prin PNDL se vor face asfaltări, balastări, școli, grădinițe, dispensare și câte și mai câte minunății de care țara asta are atâta nevoie. Problema e că, din experiența anterioară, cei mai mulți bani vor fi furați. Ar fi o minune dumnezeiască ca măcar jumătate din sumele alocate să ajungă la destinație. A, dacă de supervizarea lucrărilor s-ar fi ocupat unul ca Țepeș, prăduitorii n-ar fi stat atât de liniștiți cu fundurile pe fondurile bugetare. * Primărița Capitalei susține că nu suferă de paranoia. Dar cine a zis că suferă? Peștele de pe televizor, carpeta de pe perete, primarul din Voluntari? Stai liniștită, Gabrielo, se vede cu ochiul liber că ești sănătoasă tun! A celor ca tine va fi împărăția cerului. * În viziunea filosofului Băsescu, patriotismul este ca și cum ai iubi-o pe mă-ta pe o tarla din Vaslui. Băiete, mai ia o pauză! Încearcă și cu zeamă de varză. * Lumea se pregătește de război sau marii producători de armament își vând mai bine marfa? Asta-i întrebarea întrebătoare. Ca să vinzi bombardele trebuie să existe niscai conflicte. Dacă nu există trebuie provocate. Amenințările reale sau închipuite sunt induse de marii negustori de armament care, în special în SUA, dar nu numai, hotărăsc cine-i președinte. Dacă pare băiat rău, cu atât mai bine. * Pasiunea lui Viorel Lis pentru păcănele a depășit-o pe cea pentru Oana, așa că preferă să-și toace pensia la jocuri decât să-și cumpere cumpere medicamentele atât de necesare unei bătrâneți fericite, tradiționalele cutii cu Viagra. Să-ți fie rușine, Viorele! Viciosule, ai s-ajungi să-ți înmoi singur posmagii ca orice iubitor de curve, jocuri de noroc și țărănism! * Leo de la Strehaia a fost bătut bine în fața unui stabiliment unde se face pizza (normal). În mod paradoxal, muianul nu i-a fost șifonat de delicata Dana Criminala. * Aflat în vâjâială pe la Jina, la sărbătoarea ciobanilor, nea Petrică Daea, i-a sfătuit părintește pe omologii săi: ”Să aveți grijă de oi și să aveți încredere în Guvern.” Aia cu oile am înțeles-o, e în fișa prostului, pardon, postului, dar la aia cu guvernul chiar că a sărit calul. Tocmai el, care se învârte prin turmă ca ministrul printre oi! * Până la urmă, procurorii DNA au vizitat sălașul hoților din Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie. Fiind trecut de ora 16, n-au găsit pe nimeni acasă. * Citiți și vă crăciți! Există o emisiune despre stil (aiurea-n tramvai) jurizată de Iulia Albu și de alte pațachine cu barbă. Masa juriului este amplasată la Grădina Zoologică, între găinușa Mărgelușa și doi macaci divorțați. Cine poate câștiga un asemenea concurs? Probabil găina care naște pui vii. * La nivel mondial, speranța de viață crește cu trei luni la an, iar în SUA creșterea este și mai mare. Se estimează că foarte curând un american o va arde, în medie, cu 20 de ani mai mult decât un român. Vezi ce înseamnă să trăiești pe spinarea altuia! Nu mai aducem în discuție stresul, corupția, sistemul medical formal din România, că m-apucă toate frezoanele, murim pe loc și n-are cine să vă mai spună adevărul despre lumea murdară în care trăim. * Fenomene paranormale în ”Foaia vitelor de pripas”! Șeful de cuib, academicianul Nicolae Manolescu-Apolzan-Dandanache susține că regele Carol I s-a opus, în 1916, intrării României în primul război mondial alături de Antantă. Așa o fi, nu poți să contrazici o asemenea somitate dusă cu pluta, însă ce ne facem cu adevărul istoric irefutabil care a menționat trecerea la cele veșnice a regelui încă din 1914?! Să fi fost regele din Teleorman? Mira-m-aș! Dar marele critic, care a recenzat mult mai multe cărți față de cât a citit, nu se oprește aici cu excursul prin istoria neamului și mai trage un scuipat în oglinda celebrității contrafăcute. Plin de importanța misiei sale pe acest pământ de pigmei intelectual, ne amintește că la 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât unirea Basarabiei și Bucovinei cu România. Măi, Nicușor, măi, băiatule, pe tine te-a prostit cartea! Sfatul Țării din Basarabia, proaspăt eliberată din ghearele Imperiului țarist, a hotărât doar unirea ei, din banalul motiv că Bucovina era inclusă în Imperiul Austro-Ungar. Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă a hotărât-o Consiliul Național Român de la Cernăuți, la 28 noiembrie 1918. Hotărât lucru, cartea de istorie e mai grea decât carnea de porc. Dacă atâta carte știe un academician, care se mai dă și șef al scriitorilor cu peronul pe partea dreaptă, înseamnă că și Nicolae Guță are un loc asigurat printre nemuritori. Ba, mai mult, ar fi și cel mai îndreptățit nominalizat al celebrului for pentru a aduce în țară Premiul Nobel pentru muzică clasică. Că, și el, e tot urechist. * O veste cât se poate de tristă: Ilici este sănătos tun. * O veste nasoală: țăranii s-au răsculat și din cauza lăcomiei unor fețe bisericești. Unde? În ”Istoria necenzurată a românilor”, a ideologului masselor populare, vestitul cronicar Adi Sfinteș. Citiți și vă cruciți: ”În secolele XIV-XV românii transilvăneni se distrau grozav. Cum pământul le fusese luat de maghiari ca să nu-i mai ducă grija, nu prea mai aveau bieții oameni cu ce să-și ocupe timpul liber, că nu se inventaseră posturile particulare de televiziune, ei fiind conectați la un fel de post al Paștelui, foarte interesant ca idee, dar destul de dăunător când îl puneai în practică. Însă, amărăștenii noștri, neavând încotro, îl urmau zile, luni, ani întregi, consumând cantități apreciabile de urzici, ștevie și limba vacii, intrând în contradicție cu teoria potrivit căreia și țăranii ar fi omnivori. Zadarnic așteptau ei cozonacul, mielul, pasca și ouăle roșii fiindcă la Paștele cailor nu se serveau asemenea produse, or, pentru ei, nobilii prevăzuseră vegetale și iar vegetale. Erau atât de înfrățiți cu natura că unora începuseră să le crească barba caprei direct între degetele de la picioare. Oricum, iobagii nu puteau să citească în calendar data la care pica Paștele ăsta că n-aveau școli în limba română și nu știau să citească. În condițiile exploatării maghiare, românii nici n-au mai îndrăznit să ceară înființarea de școli în limba lor, fiindcă erau persecutați de gândul că ar trebui să și meargă la ele .Brrr! Cumplite vremuri, într-adevăr...Cum la Consiliul Europei nu-i băga nimeni în seamă, iobagii au hotărât să trimită delegații la castelele nobililor cu mandatul de a cere ceva de potol. Grofii au fost de acord și, fiindcă erau darnici de nu se poate povesti, ca să le facă poftă de mâncare, le-au dat ciomege pe spinare până i-au cocoșat, de-a și zis un puști, Mihai din Vireag, către ta-su: ” -Măi, tată, parcă ești franțuzu ăla de seamănă cu Florin Piersic, zi să-i zic...Jean Marais, în filmul ” Cocoșatul ”, de umbla de colo-colo, ca un prost, dar până la urmă s-a deșteptat și s-a dovedit că nu era prost, așa era el, Henri de Lagardere, care căzuse-n freză după o muiere și-o strângea la piept cum face prietenul meu, Gigi Electoratu, de iubește posterul ăla pe care scrie dedesupt: ”Numai proștii votează hoții”...” Cuvintele micuțului l-au mișcat adânc pe iobag care i-a tuflit două palme de l-a zvârlit sub pat, printre pisici siameze și hamsteri de colibă. ”-Bă, dar dacă împielițatul are dreptate? l-a străfulgerat o idee dându-i serioase bătăi de cap, că nu prea era obișnuit cu ele. Ce, el era filosof să stea toată ziua cu ochii zgâiți în tavan ca muierea lui când îi vine nebuneala? Nț, el era altceva, era iobag și nu-i plăceau ideile. Asta a copilului însă îi plăcu, așa că se apucă de campanie electorală în vederea scrutinului final de pe dealul Bobâlna. Făcu vreo 165 de mineriade, dar nobilii, ușor contrariați, i-au luat viața. Nici de ochii beliți de foame ai iobagilor n-au luat aminte ungurii lăsându-i să fiarbă în suc propriu. Rămas fără tătic, Mihai s-a îmbătat tun de bucurie fiindcă de acum n-avea cine să-l mai cocoșeze cu bătaia. Băiat de băiat, cu vederi largi, și-a înființat o societate comercială denumită ” AF Iobagu Vesel Enterprasis”, unde se întâlnea câtu-i ziulica de lungă numai cu fețe simandicoase, că auzise el că așa-i în afaceri, obrazul subțire cu mare cheltuială se ține de oasele feței. Cum secretara de nevastă-sa era ocupată până peste cap cu perpetuarea speciei, legănatul pe picioare și alăptatul, patronul îi primea personal pe musafiri în anticameră, adică în bătătură. Dimineața devreme veneau cei de la Protecția Mediului Nobilului Maghiar, care tam-nesam descopereau o mulțime de încălcări ale legislației în vigoare. Principala vină i-o băgau cocoșului care, ba a călcat prea tare pedala de accelerație când a condus-o pe moțata vecinului la coteață, ba a cântat prea tare în zori poluând fonic aerul pe care-l respiră stăpânul de la castel. Dacă l-ar mai și auzi ungurul ar fi jale cu J mare, norocul lui Mihai e că n-aude prea bine, deși are urechile tip Meleșcanu, zici că vrea să-și ia zborul ca Aurel Vlaicu, dar prin autopropulsie. În concluzie, cocoșul trebuie înlăturat din gospodăria iobagului și transferat în bucătăria castelului, împreună cu cele trei-patru pițipoance porumbace care se țin scai de coada lui și a căror cotă ar scădea oricum în lipsa crestatului. ”- Vaca nu ți-o luăm da data asta că n-ai, dar când mai venim să nu te mai găsim fără dobitoc în curte, că vei fi nevoit să cumperi unul de la grof ca să avem ce confisca.” Deși gândi că în curtea lui se află deja un dobitoc, Mihai înghiți în sec și tăcu. Pe la prânz, nădușit și plin de figuri, apărea perceptorul care-l atenționa că n-a plătit taxa de circulație per-pedes , cine se crede el, obraznicul, de umblă cu tălpile goale și pline de mărăcini prin tina drumului boieresc? ”-Dar nu s-a anulat, șogore, taxa asta?” ”-S-a anulat pentru mașini, dar nu pentru iobagi. Și de când pui tu întrebări, târtane? Ia să vedem dacă ești în regulă cu dările! Nona ai plătit-o? Dar zeciuiala? Ai amuțit? Ți-a mâncat pisica, limba? Zilele de clacă le-ai bifat? Lemne, la castel, ai adus? Dar paza obștească ai efectuat-o? De ziua nobilului i-ai dus darurile pe care le-a cerut? Mișelule! Mișelule! O să atârni spânzurat de limba română, c-o ai prea lungă...”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
5 august 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu