Scanați tot orizontul de minciuni,
pe acolo trec cocorii înspre casă,
noiembrie a evadat de la nebuni,
pe unde ești iubita mea frumoasă?
Mi-e sufletul înveșmântat în brumă,
la telefon nu sună niciun înger,
retina strânge fluturii de humă,
sunt doar un om de sticlă care sânger
Schiază prin tăcere vânturi reci
descoperind fâșia de zăpadă,
pe care de un secol vii sau pleci
lăsând amurgul rănile să-mi roadă
Se va-ntâmpla, desigur, ca-ntr-o noapte,
de la fereastra gândului pervers,
să curgă-n cioburi ultimele șoapte
tăiate într-un colț de univers
Poate atunci se vor întoarce-n sine
făpturile de lacrimă și lut,
și-am să găsesc cărarea către tine
să pot și eu în mine să mă mut
1 noiembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu