Din osuarul nesfârșit al țării

Eroii stau în cimitir de strajă,
Pământul crește-n cerul gurii lor,
Chiar Dumnezeu a coborât pe-o rază,
Simțind că neamul a rămas dator

Acestor îngeri cu aripi de ceară,
Plecați în căutarea marelui destin,
Cerul din tâmple iarăși o să doară
Și tot ce facem este prea puțin

Pentru eroii evadați din lume,
Să ne susțină sufletul de var,
Să ni-l înnobileze, să ni-l scurme,
Și să prefacă țara în altar.

Între atâtea adevăruri strâmbe,
Ei sunt desigur, unic adevăr,
În cimitir, printre lumini și umbre,
Toți ochii de zăpadă înoată-n dor

Parade false se conjugă-n verbe,
Mutanți sardonici traversează clipa,
Sub cerul gri eternitatea fierbe,
Iar îngerul își sfâșie aripa.

Se-aud în difuzoare vorbe goale,
Triști mesageri se-ascund între urechi,
Se-ncheie între monștri, protocoale,
Sub haine noi sunt impostorii vechi.

Niciunuia nu-i pasă că-n țărână,
Din oase înfloresc melancolii,
Că toată Patria Română
E-un cimitir în care dorm copii

Stau toți groparii rezemați în texte,
Tânjind după eternitatea vieții lor,
Acolo-i un prilej pentru pretexte,
Discursurile false îndată mor.

Nici viii nu le-ascultă cu plăcere,
Înghesuiți în visurile mici,
Lăsați eternitatea în tăcere,
Lăsați-i liberi pe eroi aici!

Sinistră este vremea decadenței,
Ne putrezește Prutul sub picioare,
Sub frâul indecent al impotenței
Sărbătorim o țară care moare.

În Valea Plângerii, eroii
Dezleagă carele de ger,
Mai bântuie prin cimitir strigoii,
Dar n-au acces pe strada dinspre cer.

Și-n ceasul magic al schimbării
Când Dumnezeu se va-ntâmpla să vadă,
Din osuarul nesfârșit al țării
Ne-or strânge-n brațe oameni de zăpadă...


16 mai 2018