Fără ecou

Trăim trist și fără ecou,
fără suflet și fără cer,
fără îngeri pe umărul stâng;
stalagmite-n imperii de ger

Acceptăm compromisuri de cai, 
ni se pare mai simplu ce ne e la-ndemână,
nu mai știm cine suntem, de fapt,
nu ne pasă că suntem țărână

Diferențe nu vrem să mai facem,
acceptăm să fim piese defecte
în trocul acesta cu oameni
înhățați de iluzii perfecte

Nu înțelegem îngerii
ce-nchiriază trupurile noastre,
metempsihozele, 
jocurile bizare, câteodată albastre

Când întoarcem înspre cer privirile,
absolutul ne cheamă în sine, din nou,
dar noi suntem umbre, doar umbre,
fără inimă, fără ecou


16 mai 2018