Colț de mare

Din tot ce-a fost să fie întâmplare
pe-un aisberg purtat de vise,
a mai rămas un colț de mare
ascuns de ultima ninsoare
printre mirese sinucise

A mai rămas și-un colț de cer
pe care desenez cu pixul
de câte ori îmi este ger-
și ca un cerb de alge efemer
străbat de unul singur Styxul

Prin poarta arsă din aortă
mai fumegă melancolii,
de-acolo îngerul importă
bucăți de suflet ce suportă
metempsihozele târzii

Șoptit de pietrele de moară
se-aude între noi un cântec,
refrenul vieții o să doară
cum dor plecările de vară
ce au crescut ca șerpii-n pântec

De s-ar putea descrie vina
de-a evada la întâmplare,
nu s-ar mai stinge-n cer lumina
și-am locui pe Atlantida
ca două semne de-ntrebare


24 iunie 2018