sâmbătă, 30 iunie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (127)

Războiul civil al impostorilor * Banca Monetară a băgat blondele-n boală * Teoria relativității balonului rotund * În fundul Curții Constituționale * Înfloritoarele imagini ale dezastrului * Unde-s pistoalele? * Chimistria sexuală * Călărețul fără cap, la 60 de ani * Puțină filosofie vijeliană * Vremuri de ocară  


Falia din societatea românească se adâncește înspăimântător. Politicieni fără scrupule au manipulat turmele de proști cu atâta dibăcie încât își dau la cap unii altora cu o determinare diabolică. Și cei din tabăra celor care atacă justiția, și cei din gașca acelora care pretind că o apără, se complac concomitent în dubla ipostază de victimă și călău. Sunt victimele naivității funciare, a imposibilității distingerii nuanțelor. Sunt călăii prezentului și viitorului țării ăsteia, ba unii dintre ei și ai trecutului recent. Sunt victime pătimașe, voluntare și insensibile ale propriei ignoranțe, sunt călăii unui destin posibil frumos. Asistăm la războiul civil al nonvalorilor, al impostorilor ce au confiscat democrația, au violat-o, i-au legat o piatră de gât și au aruncat-o în Dâmbovița. După care, zi de zi, oră de oră, în numele ei și al unei libertăți insuficient definite, comit abuzuri flagrante. Acțiunilor scelerate nu li se poate răspunde decât cu atitudine civică, cu normalitate, dar, vai!, normalitatea a fost interzisă prin lege. Disprețul față de opiniile celuilalt, atitudinea afișat batjocoritoare, intoleranța partinică, sunt armele geladelor cu pretenții de trepte pe scara evoluției umane. Din această confruntare a jecmănitorilor nu răzbate nicio idee valorificabilă. Nu interesul general îi mână în luptă, nu bunăstarea socială le tulbură somnul, doar setea de putere îi mistuie împingându-i de la spate. Febra aurului a declanșat războiul rece din societatea românească. Justiția e o victimă colaterală. Și într-o parte și în cealaltă inspiratorii, manipulatori versați, sunt profesioniști ai jafului. Și n-ar vrea ca ceilalți să fure mai mult ca ei, fiindcă, în lipsa ideologiilor, numai cine e stăpân pe visteria țării poate mâna masele spre vot precum turmele spre abator. Se folosesc de orice detaliu pentru a-și atinge scopul, inclusiv de terfelirea simbolurilor naționale. Pentru că e de-a dreptul revoltător să vezi cum infractori de drept comun, curve politice expirate, onaniști intelectual, se agață de drapelul național precum căpușele de coada oii  numai pentru a atrage în noaptea minții lor cât mai mulți habarniști. Patriotism la ei cât păr pe broască. Manipulați de lideri diabolici, hoții potentați și  naivii lovesc cu barosul în piept ce a mai rămas din națiunea română. Și cu toată orchestra de lăutari ai dezastrului legislativ, cu toți consumatorii de șaorma cu lături pe care-i promovează televiziunile de manipulare și știri false, oricât ar părea de iluzorie, speranța că majoritatea românilor refuză să se înroleze în găștile de rinoceri turbați, e cât se poate de plauzibilă.  România profundă încă există și privește tulburată cum în ograda ei se împerechează și se încaieră ghemurile de limbrici. Unii atacă Justiția în timp ce tovarășii din gașca rivală mimează orgasmul democratic, apărând-o.  Și-au apărat-o atât de bine, ca pe o mireasă care abia aștepta noaptea nunții, încât acum umblă cu capul plecat printre meandrele concretului. România profundă, nu cea a procurorilor, nici cea a jecmănitorilor, trebuie să se trezească și să măture avortonul democrației de cumetrie siluită de capitalismul de gang. E atât de simplu! Când printre gunoaiele politice postate în fruntea treburilor țării va reuși să răzbată la lumină un lider cinstit, carismatic și, mai ales, patriot, decis să reclădească Mișcarea Națională și să pună pumnul în pieptul furtunii, vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât! * Un raport al Băncii Monetare (fostă Mondială) susține că România este campioană europeană la sărăcie, peste un sfert din populație trăind cu 5,5 dolari pe zi. Nasolia mai mare este în mediul rural și la periferia orașelor. Raportul nu suflă o vorbă despre aceia care au adus birnicul Țării Românești în această proastă stare. * Dacă 40% dintre elevii României sunt analfabeți funcțional, cum naiba se face că, an de an, iau Evaluarea Națională și Bacul în jur de 70 la sută? Nu vi se pare că dă cu virgulă socoteala asta? Dar să nu ne mirăm, trăim în lumea paradoxurilor paradoxale. * S-a dus de suflet și Bacul de anul ăsta, săracul! Ca de obicei, unii tineri neliniștiți l-au luat la mișto, iar alții l-au folosit ca să treacă gârla vieții fiindcă au lipsit de la lecțiile de înot. Numai pițipoancele s-au bucurat; pe Eminescu îl cunoșteau de pe hârtia de 500 de lei! Le-a plăcut că avea o față comercială. Și, pe deasupra, a scris și cartea aia de belea, ”Amintiri din copilărie”... * Cică Tândală Tândărel are o amantă tinerică, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția, articolul 69: „geaba e voința dacă nu e putirința!” * Pe Viorica o cam supără la pitpalacul inimii Banca Monetară de Bani, glumele proaste și limba română. Și minciunile. Nu ale ei, ci ale acelora care zic că inflația e de 5,4%. Cine e inflația asta de o tot plesnește peste botic? Măcar o fi d-aia sănătoasă, de la ea de la țară, sau e vreo pupăză d-asta ieșită din pixul vreunui parlamentar din Comisia Botox-Finanțe?! * Când îl doare dovleacul, Victor Ponta își amintește de  fenomenul ”România Mare”, iese la ca șarpele-n drum și o face pe prostul. Rolul îl prinde de minune. * Pentru că Turcia 2 (mă rog, Germania) a fost eliminată de la Campionatul Mondial din faza grupelor, Klaus Werner și-a amânat plimbarea cu bicicleta medicinală, doamna Carmen și-a tuns pisica, iar Viorica s-a apucat de citit. Ceilalți politicieni n-au fost prea tulburați: au continuat să mintă și să fure. * Mai devreme sau mai târziu toate teoriile științifice sunt contrazise de natura umană. Așa s-a întâmplat și cu teoria germanității a celebrului filosof de gazon englezesc Garry Lineker, care, după eliminarea nemților, a devenit teoria relativității balonului rotund. * Așa se face că am văzut mai mulți albi în echipa Nigeriei decât în cea a Franței. Deși, după blatul jenant cu Danemarca, până și rezervele luaseră culoarea varului. * România se află în fruntea tenisului feminin mondial  având cele mai multe jucătoare clasate în top 70. Meritele statului sunt nule. * SUA, alături de 11 vasali, au avertizat partidele politice care se joacă de-a mama și de-a tata prin Parlamentul Desfrâului Național că nu-i cazul să facă vreun pas înapoi de pe frontul fără învingători și învinși al luptei anticorupție. Dar parcă ai cu cine să te înțelegi? Ce, nu le-am zis-o și noi de la obraz? Dar i-au durut în fundul Curții Constituționale! Desigur, nu-i frumos să-ți spună alții ce să faci la tine acasă, dar nici să furi fără urmă de rușine nu-i frumos...* ”Porcii și păsările n-au ce căuta pe acolo, pe la Curtea Constituțională”, pune punctul pe ”i” Aristotel de la PSD, căruia fermierii îi zic Petrică Oaea. Și, culmea teoriei chibritului, nici nu poți să-l contrazici. * Președintele Comisiei de la Veneția Gianni Buquicchio s-a prins că ”cei care sunt la putere nu sunt mulțumiți de deciziile Justiției.” Ce nu știe macaronarul e că distinși bandiți nu sunt nemulțumiți mereu, ci doar când Justiția este corectă. * Ați văzut că în Rusia, unde se desfășoară CM de fotbal cu piciorul sunt cele mai ridicate temperaturi din ultimii 30 de ani, plouă rareori, în timp ce la noi toarnă cu găleata? Când aveți timp de teoria conspirației, am să vă povestesc niște chestii despre războiul meteorologic de-o să vă cruciți. Chiar și ateii. * Numai pe distinsa lingvistă Maria Grapini n-am s-o pot scoate din apă fiindcă, citez cu ochii în lacrimi de crocodil, ”cu dezastrele făcute la inundații, am văzut imagini înfloritoare”. Suflet de poetă suprarealistă, n-ai cum să te superi pe ea. Mai ales că în urma studiilor cercetătorilor britanici și engleji, a celor ca doamna Grapini va fi împărăția cerului! * Deși DNA-ul a cerut la recurs 7,6 ani de bulău pentru Liviu, Viorica crede ”cu tărie” în nevinovăția domnului Dragnea. Tot cu tărie crede și Băsescu. În ce? În orice. Cu excepția apei. * Oare cât din averea României mai aparține poporului român? Mai nimic. Dar și când s-o întoarce roata istoriei, pe unde își vor scoate cămașa hârciogii? * După modelul Dragnea, Erdogan a desființat funcția de premier devenind sultan. Cum nu stătea prea bine cu teleormăneza, nu a înțeles că de fapt trebuie unificată funcția de președinte al unei Camere cu cea de șef al guvernului, și toată treaba a ieșit cam aiurea, ca la americani. * Ce chestie! Șobolanii chiar există în politică, nu sunt o invenție de-a lui Dragnea. Uite, șobolanul Găbiță a ieșit din hambar amușinând cașcavalul. A fost un excelent prilej de a depăna amintiri din vremurile bune (pentru el). Ce contează că a fost îndrumătorul doctorilor analfabeți, amantul subalternelor boccii și că din cauza infatuării, neam-prostiei și tupeului său jegos, un tânăr polițist a murit? În țara în care analfabeții au diplome de oameni de știință, în care escrocii primesc premii de excelență, iar prostituatele politice sunt date ca exemple de virtute, nici nu se bagă de seamă că încă un șobolan supraponderal s-a strecurat în visteria statului. Fraților, răspundeți: unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii și flintele haiducilor? * Totuși, să nu fim răi! Cașalotul constipat e singurul român căruia Obama i-a strâns mâna la ușa Casei Albe...* Ați auzit de chimistria sexuală? Vai de capul vostru! Pe ce lume trăiți? După cum ne luminează prea-adorata, prea-luminata și veșnic șocata Carmen Harra, doctor în futurologie și prostologie aplicată, chimistria sexuală este amestecul de colagen, acid hialuronic și petece de bicicletă cu gelul de păr, mai pe înțelesul vulgului este o îmbârligătură între Bianca Drăgușanu (ați recunoscut-o, desigur) și Tristan Tate, ultimul vulcanizator care îi asigură asistența tehnică la munte, la mare și-ntre picioare. Deci, din câte deduc cu encefalul capului, cu chimistria nu e de glumit. * Gigi (fost Gheorghe) Becali susține că n-a împlinit 60 de ani pe 25 iunie, cum scrie în Cartea de Identitate Intergalactică, ci pe 24, fiind tovarăș cu Ioan Botezătorul. E adevărat, există o asemănare frapantă. Amândoi trăiesc în conștiința publică deși niciunul nu posedă cap. Ioan și l-a pierdut mai demult, la o petrecere cu lăutari și balerine, Gigi n-a avut niciodată, preferând să inducă în eroare omenirea umană. * Cât de schimbătoare e lumea! Până mai ieri Sf. Gheorghe (fost Gigi), călare, omora balaurul cu sulița. Și avea un cap cât o baniță! Cel puțin așa zic Martorii lui Gigi, Luțu și MM Stoica.   *  Filosoful practician Vali Vijelie, absolvent al școlii de stoicism, manelism și onanism de la ”Șarpele roșu”, sintetizează admirabil perenitatea sufletului omenesc definind modul de funcționare al societății românești: ”dacă își ia unul bicicletă, tu trebuie să-ți iei tractor.” Pentru cine încă nu știe, Vali Vijelie a șparlit coloana sonoră a filmului ”Titanic” și a spart cu ea gheața la numeroase nunți, botezuri și înmormântări. Unde, e adevărat, câțiva călători prin lumi paralele s-au înecat cu sarmale prilejuind unele balade de dor și oarecare jale. Dar nu s-a supărat nimeni, că nu se poate creație de mare circulație fără jertfă auditivă. * Dar cu Vali Vijelie ne întâlnim și în ”Istoria necenzurată a românilor”, că maneliștii e nemuritori:  ”După Radu de la Afumaţi, tronul Valahiei devine iarăşi lung prilej de crime şi de ipoteze pentru turci. Ăştia aşteptau ca vremurile să le fie prielnice şi să transforme Valahia în paşalâc. Pentru îndeplinirea scopului se foloseau de veşnicele convulsii interne. Că boierii parcă aveau mâncărici sub iţari, nu puteau sta locului o clipă dacă interesele personale îi râmau în şezut. Pe locul vacant ajunge unul Moise Vodă (1529-1530), fiul lui Vladislav al doilea, care cu ocazia nunţii sorei sale cu Barbu Craiovescu junior, taie boierii din gaşca adversă, inclusiv pe asasinii lui Radu. Aceeaşi soartă o are şi el, fiindcă în august este ucis de înlocuitorul său la domnie, Vlad Înecatul (1530-1532). Fiul lui Vlăduţ -  cel omorât în 1512 – Vlad era destul de tupeist. Confiscă averile Craioveştilor, inclusiv Craiova, îl execută pe Drăghici pretendentul şi o ţine într-o veselie până într-o dimineaţă de septembrie când, mahmur, pofteşte să se răcorească în Dâmboviţa. A fost ultima lui scaldă şi d-aia i s-a spus Înecatul, deşi, după cum s-a comportat în viaţa de zi cu zi, nici Vlad Mahmurul n-ar fi ocolit adevărul istoric. Conform legii contrariilor care guvernează istoria românilor, la putere vine unul ce nu bea decât răcoritoare din care pricină poporenii i-au zis „Braga Voievod“. Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) îi zicea și era odraslă de-al lui Radu cel Mare Șmecher. Originea lui e încă nesigură. Unele surse îl dau drept oltean, altele buzoian. Cert este că după un început de prietenie cu Craioveștii, taie la boieri ca la vite după ce aceștia vicleniseră împotriva lui. Ca de obicei, opoziționiștii caută ajutor la turci, pârându-l pe Vintilă că vrea să se răscoale. Vodă nu doarme, ci acționează. Prinde mica oștire a boierilor în ofsaid și-i execută cu meșteșug pe capii răutăților. Să fi văzut acolo ochi scoși, urechi tăiate, nasuri micșorate, ți-era mai mare dragul dacă erai turist american. N-au fost iertați nici copiii viclenilor, doar trimisul sultanului, Aloisio Gritti, a scăpat cu viață, să aibă cine povesti legende macabre turcaleților. În Oltenia, la Craiovești, i-a trimis în expediție de pedepsire pe buzoienii săi, meșteri mari în incendii, furturi și alte jocuri de societate ale perioadei  medievale. Răzbunarea a fost totală, Vodă sugerându-le oamenilor săi să nu ierte nici partea femeiască, s-o supună la cazne. Se pare că a fost invers. În anul 1535, Vodă se gândește să mai scape de câțiva boieri. Îi poftește la o vânătoare în părțile Craiovei dar este ucis cu sulițele de două slugi ale cumnatului său, logofătul Momce. A fost îngropat la mănăstirea Meledic, pe apa Slănicului, ridicată în 1532. În amintirea sa, episcopul Buzăului a înălțat, mai la vale, mănăstirea Vintilă-Vodă, terminată la 26 octombrie 1846. În locul său vine un frate vitreg, fost călugăr, Radu Paisie (1535-1545). În cei 10 ani de huzureală, Petrică (acesta era numele său real) a ucis în trei rânduri mulțimi de boieri complotiști și a cedat turcilor Brăila, care în perioada 1538-1540 a fost transformată în raia. Astfel, prostul satului era recunoscător otomanilor pentru sprijinul acordat în înăbușirea răzmerițelor purtătorilor de caftan. În ultimul an al domniei schimbă macazul și se dă, pe ascuns, de partea habsburgilor. Turcaleții află, îl cheamă la Stambul și de acolo îl trimit cu bilet numai dus, în Egipt, unde și moare de necaz. Că supărarea lui era atât de mare încât nici Vali Vijelie n-a reușit să-i îndulcească amarul. (Va urma, dacă sunteți cuminți!) 

CONTELE DE MONTE-CRISTO
1 iulie 2018                        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu