Ești ultima adresă-n Universul meu
spre care se îndreaptă îngerul de ceară,
de câte ori îl strigă Dumnezeu
să dea raportul nopților de vară
La poartă bat cu degete de ploaie,
să-ți crească în grădină flori subțiri,
albastrul din lumină se-ncovoaie
și la fereastra timpului te miri
că mai exist, că mă mai plimb prin lume,
în hainele întâiului născut,
că te mai strig pe ultimul tău nume
și te iubesc, desigur, de sub scut
E bine, totuși, că ai fost acasă,
puteai să cazi în altă galaxie,
că ești din Univers cea mai frumoasă
și nimeni nu ar ști să te descrie
Și s-ar putea de-atâtea curcubeie
ce ne-însoțesc călătoria-n cer,
să mă-ntâlnești la nesfârșit, femeie,
și să-mi fii floare ninsă la rever
Și inimii de i s-ar da o șansă,
să bată între noi la nesfârșit,
tot Universul ar intra în transă,
surprins că ne-am desăvârșit...
4 iunie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu