Și totuși nu am terminat de scris

Am scris acel poem de andezit,
Sfidând cotidienele rupturi de cer,
Pe ultima redută ne-am iubit,
Printre ninsori înveșmântate-n ger

Pe străzi prăpăstioase, pe-ntâmplări,
Pe câmpuri fără planuri, pe pietre și pe gloanțe,
Ne-am însușit tristețea de-a ne iubi sub mări,
Recurs respins de marile instanțe

Cu lacrimi de copii surprinși de înserare, 
Cu mâinile de rouă, cu cântecul șoptit,
Ne-am agățat de stele căzătoare,
Și ne-am iubit cum nimeni n-a iubit

Eratele, desigur, urmau să fie scrise
Pe-o frunză de tutun, strivită în decor,
Mai bat câteodată la pleoapele închise
Triști îngeri de zăpadă, goliți de adevăr

Și totuși nu am terminat de scris,
Poemul de pe urmă îmi levitează-n sânge,
Sunt poate ultimul hamal din vis
Ce plânge și când râde, ce râde și când plânge


11 iunie 2018