sâmbătă, 16 iunie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (125)

Tezaur folcloric * Floricico, de ce minți, parlamenții n-are dinți! * Spectacolul huiduielilor * Din osânza lui Ceaușescu * De ce e francejii țigani * Cum poți ține multinaționalele prizoniere * Învățăturile lui Neagoe Basarab către Pralică


La Sibiu, capitală culturală europeană și intergalactică, pepinieră de struți, muți și telemea de oaie, s-a petrecut o fericită întâmplare: ambasadorul rus a fost deposedat, prin mijloace specifice (iuțeală de mână și nebăgare de seamă) de portofelul propriu și personal. Un grup de generali patrihoți, aflați la fața locului, pitulați printre boscheții primei doamne, ne-a informat că la mijloc este răzbunarea unuia Werner care nu poate uita că tezaurul folcloric al României a ajuns pe mâna lungă a rușilor, încă din decembrie 1916, deși nemții bătuseră atâta drum, pas cu pas, până la București, ca să-l hașmanglească. Ca buni creștini ce suntem, să sperăm că portofelul nu va fi găsit și că acesta e doar primul pas pe drumul plin de hârtoape și de bombe de presă al recuperării tezaurului. Un pas mic pentru ruși, un pas uriaș pentru România * Floricica Dansatoarea, singurul hanalist politic acreditat pe lângă umanitatea dezumanizată, a cerut în piața publică să fie pace pe tot globul ocular pământesc, să se mărească pensiile iar parlamenții să nu mai doarmă! Ceea ce ar fi o greșeală impardonabilă, fiindcă atunci când nu dorm, parlamenții fură (nu doar atunci, unii fură și-n somn). Dacă nu se vor întâmpla toate astea, hanalista îi va da Vioricăi o bordură în freză de-o să-i pice ochii-n gură și se va uita la programul de guvernare-înfeudare printre dinți. Floricico, de ce minți? Parlamenții n-are dinți. N-are dinți, n-are măsele și e morți după mamele. Pardon, manele. * Viorica nu și-a amintit cum îl cheamă pe premierul estonian, alături de care se desfășura ca o gazelă de stepă la o conferință de presă. Ar fi fost mult mai simplu dacă partenerul de dialog (sanchi!) s-ar fi numit ”domnul președinte Liviu Dragnea” * Omul-brichetă s-a întâlnit cu omul-rachetă. Două focoase nucleare cu reacție întârziată. Dictatorul comic al Coreei de Nord a jucat spectaculos în politica externă. Rolul de băiat rău l-a prins grozav. Să vedem dacă-l prinde și cel de băiat bun de legat. Cel puțin Trump l-a lăudat mai mult decât propaganda oficială. Că e smart, că prinde repede și uită greu (nu ca el) și câte și mai câte, vrute și nevrute. Chiar îl invidiază fiindcă  nord-coreenii nu-i ies din vorbă. Aici greșește. Unii i-au mai ieșit din cuvânt, dar și-au revenit după cer au fost împușcați. În schimb, americanii nu dau o ceapă degerată pe vorbele pline de duh ale președintelui lor, deși își joacă cu frenezie rolul de băiat de bani gata, cu vocabular limitat și mintea odihnită. Norocul lui este Melanie, pe care americanii o privesc plini de compasiune. Că dacă n-ar fi ea, de Ziua Recunoștinței, ar fi umplut frigiderul Casei Albe cu diferite produse de cofetărie. * Spectacolul prezentării trofeului de la Roland Garros, de către Simona Halep, pe Arena Națională a huiduielilor, a fost o excelentă ocazie a primarului României, Gabriela Vrânceanu-Firea etc de a se întâlni cu bucureștenii. Care, de bucurie, i-au adresat, în cor, urări strămoșești dintre cele mai diverse. ”Au fost plătiți de Soros”, s-a lamentat Vrâncioaia reloaded, ca să confirme teza marxist-leninistă potrivit căreia ”ridicolul ucide numai oamenii de bun simț”. Problema cu liderii politici duși cu pluta pe Dâmbovița este că, din cauza mișcării de revoluție, ajung să-și creadă propriile minciuni. Bucureștenii te-au huiduit pentru că, în loc să fii primar general (în rezervă), să rezolvi măcar o parte din problemele presante (fluidizarea traficului, parcări, investiții în infrastructură), te ții de mitinguri, de sforării și de alte multe prostii. Ai vrut să ciugulești din imaginea Simonei, dar i-ai confundat pe iubitorii de frumos, veniți la stadion cu îngerașii de mână, cu lipitorile de partid și de stat la pândă. Realitatea e alta decât propaganda infectă a otrepelor ce subminează zilnic profesia de jurnalist. Cotidianul n-are de-a face cu imaginația voastră bolnavă. Pe care o proiectați pe toate canalele mass-media în societate, dar organismul social o respinge din instinct. Încă există în țara asta oameni care nu acceptă minciuna, falsitatea, imaginea contrafăcută, prostia funciară. Pe stadion n-au fost acei specialiști care recunoșteau cu mândrie, la mineriada roșie, că, ”mai demult, am furat și eu găini și porumb de pe câmp”. Mergând pe același principiu al imposturii, niște propagandiști de rahat au postat un filmuleț pe rețelele de socializare și desfrâu, în care publicul o huiduia pe...Simona! Niște mizerabili fără scrupule care au vrut să întoarcă rezultatul meciului, deși, după ce le-a eliminat pe Kerber, Muguruza și alte glorii ale tenisului (cu t), a scos-o din jocul politic și pe Gabriela Slabatini-Firea. Care, în cariera ei de blondă naturală, halea tenis pe pâine (de data asta cu p). * Dincolo de atacul hienei la popularitatea Simonei Halep, rămâne declarația publică a sportivei: ”Sunt mândră că sunt româncă!” Și noi suntem mândri că ești româncă, fato! Chiar dacă la un moment dat ți-a fost teamă că virusul Zika ți-ar putea hali păsărica.  * Mânată din urmă de programul de guvernare-maximizare, inflația nu se oprește din marșul impetuos spre implozia socială. În luna mai a atins cota de 5,4%. Viorico, se aude? Principala cauză este importul de produse alimentare, deși suntem, printre altele, al patrulea producător de cereale din Europa. Dar, ca la noi la nimeni, exportăm grâu și importăm făină și cocă congelată! Ăsta-i rezultatul lipsei de viziune. Asta înseamnă să fii condus de idioți. * Naționala de fotbal a hartiștilor români a câștigat campionatul mondial folosind o tactică simplă! Când au început să cânte, adversarii au fugit mâncând pământul cu gazon cu tot. * Spațiul public a fost invadat de tot felul de diletanți care reformează justiția. Punctele de vedere sunt diferite, mizeria este aceeași. Dreptul nu trebuia, și nu trebuie, să devină subiect de dispute politice între erbivore. Dar parcă ai cu cine să te înțelegi! * Datoriile altor țări față de statul român erau, în 1989, de 8,6 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a intrat în buzunarele unor șmecheri care astăzi susțin că nu au mai putut fi recuperate. Printre ei se află și îmbogățiți ce au valorificat creanțele cumpărate de la statul român. Ultimul raport al Ministerului de Finanțe Șubrede susține că România mai are de încasat 775 800 737,21 dolari și 1 488 797 459,06 ruble transferabile, dar că treaba-i proastă și mai durează. Deci, de pe urma lui Ceaușescu încă mai trebuie să vină bani în țară, pe când conducătorii post-revoluționari ne-au îngropat în datorii. Ceva nu sună bine în treaba asta. Fruntași la datorii către România sunt Irakul (2,6 miliarde dolari) și Cuba (1,488 miliarde). Libia, Coreea de Nord, Republica Centrafricană, Nigeria, Somalia  sunt alți clienți pe care-i doare la bască. Cel puțin dictatorul libian Muamar al-Gaddafi a fost sincer: ”Ia mai dă-vă-n carul meu! Eu am datorii la Ceaușescu, nu la voi! Dacă l-ați omorât, e problema voastră...”. Deși, între timp, Gaddafi a avut soarta lui Berilă, o întrebare întrebătoare freacă encefalul capului ca o bucată de glașpapir: la care s-o fi referit dictatorul libian? La Carul Mic sau la Carul Mare? * A tăcut Iohannis ce-a tăcut, dar când a deschis gura a rostit un mare adevăr! A zis că el e statul. Statul în expectativă. * Cercetătorii în creierii capului au ajuns la concluzia noastră; cică, pe zi ce trece, începând cu 1975, oamenii devin tot mai proști. Coeficientul de inteligență scade cu 7 puncte la fiecare decadă. Asta înseamnă că în 100 de ani omenirea se întoarce în Comuna Primitivă. Numai așa ne poate prinde Occidentul din urmă...* Humoriștii (vorba vine) de la ”Charlie Hebdo”, care n-au fost la serviciu când le-au  vizitat teroriștii redacția, au caricaturizat-o pe Simona Halep, insinuând că-i o căutătoare de fier vechi. V-ați cam grăbit cu răutățile gratuite, abia la anul va striga Simona, argintul viu din tenisul mondial: ”UE, Charlie! UE, Charlie!”. * La francejii ăștia nu ne deranjează umorul, ci lipsa de umor. De altminteri, nu e prima oară când francejii e țigani cu noi, așa că o să vă împrospătăm memoria minții, că de două mii de ani suntem scrofuloși la datorie * ”Ați auzit de francezi? Dar de franțuzoaice? Desigur, în fiecare zi: ”Dă și mie un leu de-o pâine, trăi-ți-ar franțuzoaica!” Bine, acum și a patra doamnă a țării, madame Cioloș, provine din țara lui Voltaire, Brâncuși și Eugen Ionescu, și e simpatică rău. Nu mai vorbim că și mama lui Mădălin Voicu găvărea franțuzeștilea, în ciuda originilor evreiești. Și cânta pe românește ori de câte ori marele violonist Ion Voicu, interpreta sub clar de lună, pe o singură coardă, hitul ”M-am născut într-un salcâm...”, de cădea Mădălin din cuibul dragostei apocaliptice drept în bostan. Asta explică multe... Cred că v-ați prins deja că am o părere beton despre urmașii lui Platini și Zidane, mai ales că, la un moment dat, aveau pe aici un ambasador care pe la sindrofii cădea blană din senin. Comunicatele ambasadei ziceau că de vină era soarele, dar musiu trăgea tare la măseaua de minte. Să-i fie de bine, mai ales că-l luau gărzile patriotice de mânerul burții și-l transportau în cele mai bune condiții la domiciliu. În rest, francezii s-au dovedit foarte prietenoși cu românii.  Când am avut meci de fotbal cu ei, în dreptul României au pus pe afiș un violonist cu pălărie, care poseda o frână de muci model Miron Mitrea dinainte de marea năpârlire. Acum nu știu dacă au orbul găinilor sau pur și simplu sunt ai dracului, cert este că nu vor să vadă diferențele dintre români și țigani. Nici măcar pe terenul de tenis. O proastă de-a lor, cu nume mai degrabă de sorginte latino-americană, Garcia și nu mai știu cum, a făcut-o țigancă pe Irina Begu. Un pic de dreptate avea să fie supărată că a noastră a bătut-o pe apucată de i-a sunat apa distilată în cap. Și n-a păruit-o ca țigăncile, n-a târât-o prin praful căzut din nas, ci a lucrat-o metodic, cu reverul și lungul de linie. În loc să recunoască faptul că mai are de învățat poziții noi, arzoaica și-a ridicat fustele în cap și a trecut intempestiv la contre orale. A noastră s-a făcut că n-aude, ba, mai mult, ulterior, a negat incidentul punându-se batista pe țambalul Internetului. Caz clasat, francezii sunt iar frații noștri de gintă latină, care l-au dat lumii pe Louis de Funes, iar câinilor le-a aruncat-o pe Brigitte Bardot.” * Știți cum își adună Zăvoranca gândurile de pe covorul fermecat? Se întinde cu zgabarcele-n sus și belește felinarele demachiate la lustra din tavan. Care, de rușine, se arde instantaneu...* Ministrul Transporturilor prin Hârtoape a hotărât că nu-i bine să construim autostrăzi fiindcă dăunează grav investițiilor străine. Cică, dacă ar avea căi de transport moderne, multinaționalele s-ar căra din țara noastră cât ai zice pește. Câteodată te-ntrebi ce nivel de prostie trebuie să atingi ca să fii promovat ministru. Oricum, unul care nu e la îndemâna muritorilor de rând. * Ca să evite numirea unor demnitari fără cap de la început, Neagoe Basarab i-a dictat lui Adi Sfinteș scrisoarea către fiul său, pe care l-ar fi vrut domnitor, deși nu prea avea înclinație. Ce-o fi înțeles Prălică, Dumnezeu știe! * ” Praleo, am buchinisit  această carte ca să știi cum să-i conduci pe valahi, că sunt firi nestatornice, își schimbă convingerile după cum bate vântul istoriei.  Nu mi-a fost ușor deși bârfitorii de profesie m-au inclus în categoria oameni de cultură.  Om de cultură o laie, poate de cultură de cânepă că, în rest, Dumnezeu cu mila, nici să scriu nu știu. Noroc cu sfătuitorul meu, călugărul Vasile, pardon,  Macarie, care se pricepe la caligrafie că altfel ciuciu carte, ciuciu învățături și nu aveai după ce te orienta în viață. Ghidul ăsta să îți intre bine în cap că în el se regăsește toată înțelepciunea pe care am câștigat-o studiind cu atenție viața domnilor dinaintea mea, asasinați cu maximă pricepere de de-alde mine. Am tras si învățămintele necesare și pun rămășag că am să decedez în patul meu. Câtă vreme ai să rămâi pe tron, sa fii demn, să nu faci compromisuri cu toți nespălații și, mai ales, să nu ieși din vorba boierilor. Dacă ai ieșit, ai mierlit-o, crede-mă pe cuvânt. Când este cazul și te supără vreun demnitar care n-are sânge de oltean prin vene, taie-i  capul, nu sta în cumpănă, c-altfel ți-l retează el. Eu așa am procedat,mii de tolomaci au căzut sub securea călăului  de mă și mir cum de mi-au scos istoricii de profesie vorbe ca aș fi fost un vodă blând. Abureală pentru fraieri. Fii viclean, prefă-te credincios, du-te la biserică - am construit destule, poate în mandatul tău reușești să le zugrăvești - fii popular (popular am spus, unde ți-e gândul?), arată-i valahului că te gândești la Dumnezeu, chiar dacă n-ai chef. Ia exemplu de la mandea; i-am adus rămășitele mitropolitului Nifon nu pentru ca nu mai puteam dormi de grija lor ci fiindcă, în felul ăsta, am capătat capital electoral. Mi-am creat un nou look după măcelăririle din primii ani. Și până la urmă Nifon ăsta se opusese căsătoriei lui Bogdan cu sora lui Radu cel Mare. Iar acest Bogdan era sa  mă facă de belea în timpul lui Vlad cel Tânăr. E drept că, după ce am preluat puterea, l-am schingiuit până și-a dat sufletul și m-am simțit cool. Învață ceva din toate astea, că altfel e vai și amar de tărtăcuța ta .
        Încurajează cultura chiar dacă n-o înțelegi că lumea te apreciază,  fără să știe de ce și pentru ce. Înconjoară-te de oameni vrednici care știu cum se ține sabia în teacă. Cu turcii nu are rost să te pui că, mai nou, noi valahii, suntem oameni fini, normali și n-avem timp de războaie. Plătește-le tribut și petrece-ți viața frumos, că femeile noastre sunt cele mai sexy din zonă și-ar fi  păcat sa nu beneficiezi de avantajele domniei. Acu` tu ești destul de puriu și atracția este  mare, dar te sfătuiesc s-o lași mai moale cu discotecile că-ți strici creșterea Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar în jurul țării mai avem niște vecini. Nu te bate cu ei, însă fii cu ochii-n patru, că de pe acolo vin pretendenții la domnie. Nu fugi din fața lor, mergi încet și ia-o cu tine și pe mă-ta, că te-a făcut și ți-a dat ţâţă. De ce nu ți-am dat eu? Ei, asta e deja altă poveste .”


CONTELE DE MONTE-CRISTO
17 iunie 2018
       
                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu