duminică, 10 iunie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (124)

Simona Halep, regina Franței * ”Mitingul”, de Eugen Ionescu * Goana după aurul românilor * Campionii hoției * Elena, din nou fără sutien * Și fără costum de baie! * Încă o gaură neagră * Citate celebre rău de tot * Domnul Neagoe Basarab 

În sfârșit, Simona Halep a devenit și cea mai bună jucătoare a lumii! A câștigat Roland Garrosul jucând exemplar, punând capăt criticilor din presa mondială care sugerau că e un lider de conjunctură. Pe lângă laudele aferente, presa națională a fost foarte preocupată de faptul că CTP, marțianul de serviciu al PRO TV, a plâns de bucurie ca un aurolac din Gara de Nord în fața statuii de bronz a lui Lenin. Lacrimi de crocodil chelios. * Deși judecătorii l-au amânat pe Liviu cu sentința, stricându-i ploile propagandistice, ”Mitingul”, piesa lui Eugen Ionescu, s-a jucat la ora fixată, în fața unui public neobișnuit cu actul de cultură politică stradală. Veteranilor partidului le lipsea entuziasmul, iar actorii de pe scenă n-au reușit să le trezească simțurile moleșite de căldură, de plictiseală, de formalism. Oamenii nu prea înțelegeau de ce au fost chemați acolo, de  e trebuie să protesteze împotriva puterii câtă vreme pâine și cuțitul corupției sunt la șefii lor. Contra statului paralel cu realitatea? Contra justiției oarbe? Aș, efortul e prea mare; să protesteze Dragnea, că el e cu feed-back-ul. Cu siguranță, dacă i-ar fi lăsat acasă ca să vadă meciul Simonei Halep, să se îmbete cu ideologia social-democrată și să-și bată nevestele (sau viceversa) conform practicilor statutare, Suleyman Prolificul ar fi avut mai mult de câștigat. Așa, blânzii păstori de prin toate cotloanele spațiului mioritic s-au simțit precum oile mânate la pășune, printre PET și alte gunoaie deșertate în Piața Socialismului de Cumetrie și Desfrâu, de domnul Daea. Așa că au părăsit cu regret orașul strămoșului Bucur, ducând fiecare la casele lor de intoleranță politică câte un protestatar întârziat de la mitingul anterior, la care și-au etalat garderoba alte curve nesatisfăcute de meandrele concretului. * Discursurile liderilor de opinie separată nu se adresau pieței, ci televiziunilor de manipulare și știri, mapamondului, universului interior celor săraci cu duhul. Mitingul s-a desfășurat după tipicul celui din 21 decembrie 1989, mai puțin agenturile străine, deși liderul suprem părea convins că bagabonții sunt infiltrați printre activiștii ce frizau indiferența. Ca să sintetizăm, mareea roșie a adus atâta pustiu de lume la București, într-o zi toridă, ca să-și facă un selfie. Poza a ieșit tremurată. Aparatul vechi, sovietic, Șmena, a făcut tot ce i-a stat în putință ca să reflecte cât mai fidel călătoria în timp. Nu e vina lui că tehnologia a evoluat iar administratorii softului au făcut școala politică la fără frecvență. Social-democrația are nevoie de un refresh, dar pentru asta trebuie să îngroape în zidul istoriei fantomele trecutului. Cu Dragnea cu tot. Iar Justiția împotriva căreia s-au ridicat cu mic cu mare, stârniți de oficinile unor gangsteri internaționali, le-ar putea da o mână de ajutor nesperată. * Culmea democrației: Să fii dus cu forța la un miting împotriva abuzurilor! * Acționarii proiectului de exploatare a zăcămintelor de aur și prostie de la Roșia Montană, erau miliardarii John Paulson (16 miliarde de dolari), Thomas Kaplan (1,7), Benny Steinmetz (6) și George Soros (25). Soros și-a vândut cele 18% din acțiuni (așa zice el) prin 2010 lui Steinmetz. Cu o mică parte din bani a finanțat ONG-urile organizatoare de proteste gen ”Salvați Roșia Montană!” întrucât între timp se certase cu nea Benny. Nu Sinulescu, ci Steinmetz. După cum bine știți, nunta nu a mai avut loc, deși invitațiile la jaf fuseseră trimise. Așa că Tribunalul din Washington are pe rol un proces în urma căruia mireasa năbădăioasă ar trebui să plătească darul de nuntă: 4,4 miliarde de dolari! Și-un covor persan pentru nașul mare! Dar ca să nu-i fie afișat cearșaful în văzul șatrei mondiale, Guvernul României a oprit procedura de clasificare a Roșie Montană ca sit inclus în Patrimoniul Cultural UNESCO. Este primul stat din istorie care comite o asemenea fărădelege. De ce? Pentru a nu risca plata eventualelor despăgubiri către hoții enumerați mai sus. Care, după cum se vede, ne-ar lua biștarii conform înțelegerilor de gang, mai vechi sau mai noi încheiate cu politicieni din aceeași familie politică. Familia pungașilor fără frontiere. * Nu numai Simona Halep e lider, ci și țara noastră dragă. OLAF-ul zice că suntem pe primul loc la fraudarea fondurilor europene. E adevărat, o zice cam târziu...* Începe o nouă ediție a CM de fotbal cu mingea. Tot fără România, fiindcă politicienii au vrut să-i dea o palmă răsunătoare Rusiei, țara gazdă. Bine, i-au ajutat și antrenorii și jucătorii, care, pe mână cu neamțul Daum, plănuiau să treacă Prutul abia pe 22 iunie, deși competiția începe pe 14 iunie. Adevărul e că atunci când se repetă, istoria devine ironică, în ciuda faptului că balonul este cât de cât rotund. Așa că n-avem încotro și ne uităm cu jind cum se pregătesc alții. Uite, mexicanii, o fac în grup. Nouă urmași de-ai lui Spidy Gonzales au ținut în careul de 16 metri pătrați, după meciul amical cu Scoția, treizeci de escorte,  special antrenate pentru jocurile din deplasare. Și-n vremea asta jucătorii români, în contra curentului din fotbalul modern, se joacă de-a mama și de-a tata în fața televizorului. * Legislativul a hotărât ca scriitorii pe pereții închisorilor să se întoarcă la locul faptei: masa de scris. Deși societatea de consum și hașmangleală pierde niște pungași profesioniști, lucrările științifice vor îmbogăți balamucul național. Trăiască actul de procreație în frunte cu domnul Ciordache! * Elena Udrea a fost condamnată definitiv la băi de soare fără sutien, deși ultravioletele e periculoase pentru pieptul generos la care a fost legănat de atâtea ori statul paralel cu Ecuatorul inimii! După cum bine știți, piesa vestimentară respectivă i-a fost confiscată de gardieni cu ocazia primei cure de umbră. Ceea ce încalcă flagrant drepturile omului obișnuit să privească priveliști prevestitoare de apocalipse financiaro-erotice. * Vă întrebați, poate, ce s-a mai întâmplat prin Vaslui în ultimele zile? Nimic deosebit. Câteva violuri, vreo două crime și o ploaie cu broaște. Ca peste tot. * Au luat-o razna și americanii. Organizatorii concursului Miss America au hotărât să renunțe la proba costumului de baie! Cică și ei, ca și noi, au început să aprecieze mai mult femeile deștepte, nu pe cele frumoase. Ceea ce nu știu americanii, e că femeile deștepte sunt și frumoase. Totuși, nu este exclus ca în zilele următoare, organizatorii celebrului târg de femei să ne anunțe că de fapt s-a renunțat nu la proba costumului de baie, ci la costumul de baie, dar a fost o eroare de comunicare. * Motivarea CCR privind mătrășirea Cruduței are 133 de pagini, cu două mai multe decât au citit locatarii Parlamentului la Școala de Corecție a Vieții. După ce o va citi cu îngrijorare, interes și greutate, președintele va da un răspuns care să mulțumească fiara corupției fiindcă n-are chef de certuri interminabile în pragul concediului de vară. * Iacătă că s-a înființat și Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Va cuprinde 33 de companii de stat și va avea un capital social de 9 miliarde de lei. Ce loc bun de furat! Evident că aceia care îl vor gestiona vor fi persoane multilateral pregătite, rude apropiate potentaților zilei, amante, pești politici, băieți de cartier. Ponta zice că este cel mai mare jaf din istoria României. Și, culmea nedreptății, se face fără el! * Ia ghiciți acilea cine a scos pe burlanul gurii această idee filosofico-pastorală: ”E prima oară când aruncăm Siretul pe câmp.” Nu, nu e Băsexu, care, dacă ar putea, ar desființa toate apele curgătoare. Abisala cugetare îi aparține navigatorului prin valuri de secărică, Petrică Daea. * Dar asta cui aparține? ”Mi-am pierdut virginitatea cu un dobitoc”. Nu, n-a spus-o Adrian Năstase, nici Emil Rengle, câștigătorul concursului ”Românii e talentați și pe față și pe dos”. Și atunci cine mai rămâne? Doar vestala Bianca Drăgușanu. Cine-o fi primul vulcanizator din viața ei, încă nu se știe...* La forumul G7 al celor mai dezvoltate țări ale lumii, Trump a propus reprimirea Rusiei, exclusă după anexarea Crimeei. Asta s-ar traduce prin celebra sintagmă că democrația nu este (și) pentru căței. Și că americanii, dincolo de teatrul absurd pe care-l joacă de aproape un secol cu rușii (adversari și prieteni ideali, în același timp), nu dau multe parale pe înțelegerile încheiate cu țările de rangul doi. Le țin în joc de glezne câtă vreme au un interes, după care le abandonează fără niciun regret partenerului de jocuri geo-strategice. Așa că n-ar fi rău ca iubitorii de licurici supradimensionați să-și mai tempereze elanul, să caște bine ochii și să ducă o politică externă eficientă, de colaborare militară, economică și politică cu toate țările lumii. Am ajuns din nou la vorbele lui Ceaușescu, tovarăși. * Bine, și el le luase de la Neagoe Basarab, care, tot așa, avea mania construcțiilor, a bunăstării materiale și spirituale, a scrisului, a învățăturilor către fi-su. Nu ne credeți? Citiți ”Istoria necenzurată a românilor” a lui Adi Sfinteș și vă lămuriți de n-o să vă mai reveniți! * ” De la moartea lui Radu cel Mare și până la urcarea pe tron a  lui Mihai Viteazul, Valahia a ajuns de râsul curcilor. Nu mai puțin de 25 de titulari ai tronului au fost nominalizați, din care 23 au cârmuit efectiv totalizând 34 de domnii efemere. Instabilitatea instituției domniei a fost determinata de labilitatea psihică a marii boierimi care impunea  un domnitor numai pentru a  avea împotriva cui complota (cea mai pasionată de fenomen era familia Craioveștilor). Turcii profită de situație și cresc haraciul de la 8000 la 155.000 de galbeni, iar peșcheșurile față de diverși băgători de seamă cu turban secătuiesc visteria țării. Domnii care s-au perindat pe la putere au fost moi, lipsiți de coloană  vertebrală, cu excepția lui Radu de la Afumați. Asasinatele erau la modă în întreaga Europă dar la valahi deveniseră sport național. Nu putea un domnitor să scoată capul în lume că imediat se găsea vreun pasionat care sa i-l taie. Între 1508 și 1510 (ianuarie), Valahia l-a avut în frunte pe Mihnea cel Rău, fiul lui Vlad Țepes, care, din 1509, s-a asociat cu fiul său Mircea. Fire dintr-o bucată, Mihnea s-a orientat să-i pună pe boieri cu botul pe labele de la picioare. Faptul în sine i-a supărat rău pe frații Craiovești, adevărații conducători ai țarii încă de pe vremea lui Vlad Călugărul care, după  ce constată ca vodă cam taie capete bogate și se culcă cu femeile lor, în sensul că le binecuvântează cu hadarânga domnească, o șterg la sud de Dunăre de unde se întorc cu ajutor turcesc. Atât Mihnea cât și fiul său fug în Transilvania, la Sibiu. Mihnea e asasinat (12 martie 1521) de rivalii săi, care la rândul lor sunt omorâți pe loc de Mircea ajutat de orășeni. Fiindcă nu mai avea nicio preocupare domnească, Mircea a procreat.  Din cei 12 copii - 6 băieți și 6 fete - doi, Alexandru (în Valahia) și Petru Șchiopul (în Moldova) au ajuns domnitori.  Craioveștii îl impun pe  Vlad cel Tânar (1510-1512) cu care concubinează mișto până când vodă află că aceștia vor să-l schimbe cu Neagoe. Boierii repetă faza cu Mehmet-beg, vin cu oaste, îl înving pe Vlăduț și, fiindcă tot veniseră, îi taie și capul sub un păr (23 ianuarie 1512), de unde și expresia ''pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață''.  Noul conducător, Neagoe Basarab (1512-1521), va domni mai mult întrucât era exponentul Craioveștilor. Unele surse aghesmuite îl scot drept fiu al lui Țepeluș cu o soră a Craioveștilor, Neaga, iar altele, bine informate, drept fiu nelegitim al aceluiași tot cu Neaga, dar care ar fi fost de fapt soția lui Pârvu Craiovescu, nicidecum soră. Noi credem ca adevărul e undeva  la mijlocul Neagăi. Aceasta, rea de muscă, și-a trișat soțul cu voievodul. Dar l-a înșelat și pe vodă cu propriul soț și astfel nici ea nu mai știa al cui e copchilul. Cert este ca Neagoe, după ce a ocupat mari dregătorii, ajunge domn. După obiceiul locului își ucide adversarii și se închină până la nivelul subsolului turcilor cu ajutorul cărora ocupase tronul. N-a avut  conflicte decât cu Bogdan al-III-lea, dar  s-a astâmpărat după ce fiecare a respins pretendentul sprijinit de celălalt. Neieșind din vorba rudelor sale, Neagoe a avut timp să se ocupe de cultură.  Cu ajutorul meșterului Manole a ridicat biserica de la Curtea de Argeș (sfințită la 17 august 1517), iar cu ajutorul lui Dumnezeu a înființat multe mănăstiri ortodoxe și a  adus în țară racla  mitropolitului  Nifon, cel ce-și scuturase papucii la plecarea din Valahia din cauza curvăsărelii de pe lângă curțile domnești. Setea de cultura e mai grea decât holera și din acest motiv Neagoe a scris și o carte, ''Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie'' în care încearcă să-i explice nevârstnicului fiu, care stătea cât îi ziulica de lungă cu căștile-n urechi, cum se  conduce o țară de valahi fără să-ți taie nimeni capul. Acum, Neagoe a neglijat aspectul că Teodosie nu știa să citească, dar a murit  cu  conștiința împăcată tocmai când să înceapă reforma în învățământ, la 15 septembrie1521 . L-a plâns cu lacrimi de crocodil călugărul Macarie care, cu sponsorizarea lui Neagoe, tipărise ”Evangheliarul” (1512), a treia carte publicată în zona crepusculară a istoriei, după ”Liturghier”(1508) și ”Octoih”(1510). Nevastă-sa, sârboaica Elena-Despina, i-a supraviețuit 33 de ani,  iar dintre copii, doar Ruxandra, soția lui Radu de la Afumați, și Stana, soția lui Ștefăniță, au ajuns mai bine în urma îmbârligăturilor sentimentale ale Mamei Omida. Ceilalți patru copii au dat colțu` repede, ispășind păcatele tatălui, care l-a decapitat fără milă pe Vlăduț si pe încă vreo 3000 de boieri ce nu-i sufereau pe Craiovești nici în filmele documentare. * Promoușăn:      Data viitoare faceți ochii cât cepele și băgați la cutia ucrainiană învățaturile lui Neagoe către Pralică. Că el nu prea și le-a însușit, a falsificat niște sondaje de opinie și s-a dus la fund. Că valahii nu sunt proști, doar se prefac ca să supraviețuiască  democrației originale.


CONTELE DE MONTE-CRISTO
10 iunie 2018       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu