miercuri, 5 iunie 2019

Cina de pe urmă

Te-am invitat la cina cea de taină
să-ți fie hrană vie trupul meu,
să-ți fiu în iarna vieții haină,
în noi să locuiască Dumnezeu

Decenii m-am scăldat în suferință
să  nu mai pot în viitor să sânger,
să-ți fiu icoană și să-mi fii credință,
să-ți fiu lumină, să-mi fii înger

Și-ți era foame, te-ai hrănit din mine,
din timpul prim n-a mai rămas nimic,
tot sufletul a emigrat spre tine
și nu mai pot din gol să mă ridic

Până la urmă va veni alt înger
și-n locul meu la masă o să stea,
și la plecarea către raiul sincer
va lua cu el cenușa mea

Să o inviți la cina cea de taină,
să-ți fie amintire trupul meu,
să nu-ți mai fie niciodată spaimă
de câte ori dispar în curcubeu

5 iunie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu