O să plec bunul meu inorog
cu trenul personal garat în cuget,
o să merg prin amurg ca un rob
ducând schijele tale ascuțite în suflet
Ce se va-ntâmpla mai târziu nu mai știu
și nimeni în veci nu va ști-o,
nu va rămâne în urmă om viu,
nici măcar un vremelnic adio
Voi dispărea sub o filă de carte,
din uitare-mi voi face cavou,
și poate-am să te-mbrățișez din moarte
și-ai să simți nemurirea din nou
Fereastra însă n-o să se deschidă
și niciun înger nu va mai zbura,
doar inima, de tine invalidă,
nu va putea definitiv pleca...
1 iunie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu