SĂ FACEM CEX!

    Strategii PSD-ului s-au gândit până le-a dat sângele pe bornău să organizeze un congres extraordinar și nemaipomenit prin care, asemeni câinilor roșii, să-și marcheze teritoriul după ce dulăul de Teleorman a fost prins de hingherii Justiției paralele cu partidul-stat în patru labe. Comedia umană i-a avut în rolurile principale pe Finanțistul cu explozie întârziată, pe Ali Comicul și, ca invitat special, pe blonda de la Guvern. Orice om îi este jenă să se uite la un asemenea film, dar, conform scenariului din 2016, n-are încotro. În timp ce personajele secundare spărgeau semințe în Sala Palatului acceptând să meargă pe o stradă fără sens, strada ”Viorica-Vasilica”, inflația din România (constant peste 4% în timpul guvernării social-democrate) o bătea la the popow pe inflația europeană (abia 1,2%) ca să-și bage mințile-n cutia ucrainiană. Dar asta n-o să împiedice alianța de la putere să fie mai mult decât a fost, ba și mai ridicolă decât atât. Așa că, prin vocea domnului CAP Tăriceanu, ne anunță că are planuri mari care se întind, o, ho, ho!, până în 2024, mai spre seară. Parcă citează din Dragnea distinsul ginerică! Că și ăla tot așa avea planuri care-i depășeau lejer posibilitățile de mișcare printre oamenii cinstiți. 
     Candidații la funcția de bulibașă au avut discursuri jalnice, niciodată golul n-a sunat mai tare. Unii l-au plâns pe Livache, că ce băiat gigea era el, că cum vroia el binele poporului, dar poporul îndăratnic, nu și nu, noi vrem să ne fie rău, și cum l-a pitit statul paralel, deși mai putea activa în câmpul muncii infracționale...
Alții, mai aplicați, care i-au șutit locul de naș lui Suleyman Teleormăneanul, le explica înfometaților de fonduri publice cam cum stă treaba cu repartizarea lor, a fondurilor, și, dacă nu votează cum s-a stabilit, adio furtișaguri la scară națională. Ce s-o mai lungim, a fost o orgie bugetară în toată regula, scenele de lesbianism financiar aprinzând atmosfera. Singurul nesatisfăcut de numărul primit a fost Marian Oprișan, nepotul de soră al Vrâncioaiei, unicul moștenitor de altfel, care a înghițit cu noduri tradiționalele urări oltenești, ca ”Lasă-ne, muică!” (aveți grijă unde puneți accentul!), combinate cu interjecții și mârâituri. 
Noroc că atmosfera, fierbinte de altminteri, a fost înviorată de Viorica, prizoniera clișeelor, lozincilor de campanie și, mai ales, propriilor închipuiri. Trecem peste promisiunea că va face o autostradă ”cap-coadă” (probabil va avea doi metri, unul-capul, unul-coada), lăsăm la o parte aspectul că discursul de final l-a rostit în fața unei săli goale, ne facem că nu observăm fracturile de logică, ne concentrăm doar pe atitudinea de extraterestră a acestei doamne cu care istoria a fost și este atât de nedreaptă. Pentru că nu e vina ei că a fost numită prim-ministru și nici că acum conduce cel mai mare partid al țării. Cel mai mare până ieri, fiindcă, după acest congres, PSD-ul va intra în disoluție. Se va întâmpla asta foarte repede deoarece între conducătorii partidului și baza acestuia s-a căscat o prăpastie uriașă. Cei din sală au votat-o pe Viorica pentru a-și apăra privilegiile, funcțiile, chiar și pentru un an de zile, nu le-a păsat că au compromis și compromit social-democrația. Delegații, de data asta într-un singur cuvânt, n-au înțeles că 26 mai 2019 este pentru PSD ce a fost 22 decembrie 1989 pentru PCR. Sau au înțeles dar o fac pe proștii. Speră ca istoria să se repete și eșalonul doi să ia locul la butoane bătrânilor dinozauri. Față de 1989, acum este o problemă de nuanță; eșalonul doi este împrăștiat prin toate partidele, așa că are cine se destrăbăla în orgii bugetare fără sfârșit.
     Cât despre sforarii acestui congres, aceștia s-au pus de acord s-o lase pe Viorica în Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu deoarece o altă variantă era riscantă în condițiile în care Klaus vrea guvernul său, care să-i netezească drumul spre încă cinci ani de vacanță. Deci, soluția finală Viorica asigură menținerea la putere a CEX-ului, că distinsa gospodină nu decide nimic, rămâne o simplă marionetă. În plus, după alegerile prezidențiale, vor avea pe cine lapida în piața publică. Ce n-au luat în calcul bătrânii bagabonți este posibilitatea ca vreunul dintre Teodorovici sau Fifor să ia jocul pe cont propriu și să le dea planurile peste cap. Că Viorica nu poate face un asemenea exercițiu. Cel mult poate face tumbe în fața lui Iohannis, care, paradoxal, are nevoie de un PSD mai puternic, altminteri intră în turul doi al prezidențialelor candidatul ”Alianței douăzeci-douăzeci”, care-l va trimite să cânte la altă masă a istoriei.
     Dar PSD-ului nu-i pasă. Oferă pensii speciale aleșilor locali în speranța că aceștia își vor da viața pentru a-l menține la putere. Calculul este total greșit. Această măsură le va aduce primarilor în exercițiu un puternic vot negativ, mulți dintre ei vor pierde tocmai pentru că au devenit o castă privilegiată. Nici nu vor conta realizările personale. De altminteri, menținerea la putere a partidelor postrevoluționare s-a bazat pe un sistem electoral putred, nedrept, revoltător, anticonstituțional chiar, și pe prostia proverbială a acelora pentru care școala a fost un loc pe care trebuia să-l eviți ca nu cumva să înțelegi pe ce lume te afli. În mod surprinzător, ăilalții, care pe lângă un minim de respect arătat cărții, au studiat intens la școala vieții, în spațiul carpato-danubiano-mafiotic sau în spațiul europeano-erotic, au hotărât să-și ia țara înapoi. Problema nu e că și-o iau, e un lucru foarte bun, ci pe cine pun în fruntea ei. Că, din câte ne învață istoria, orice revoluție este începută de naivi, continuată de intriganți și exploatată de escroci.
    Cât despre PSD, după cum a arătat congresul extraordinar și nemaipomenit din 29 iunie, cu teme false, discursuri sterile, fade, fără orizont, se pare că deja a acceptat înfrângerile electorale viitoare. Care, în aceste condiții, cu un lider pe care nu-l urmează nici măcar tot activul de partid, nu din răutate, ci din luciditate, va pierde la scor de neprezentare. Nu vor avea nicio scuză că au pus-o pe doamna Dăncilă pe locul mortului. Puteau mai mult. E adevărat, nici oferta n-a fost cine știe ce, doar un țârcovnic antenist, Pleșcoianu, sau cam așa ceva, a stârnit ceva valuri în ligheanul suficienței pesediste, dar a naufragiat repede, pe o coajă de săpun, fiindcă, vorba aia, a declanșat, citez cu emoție și lacrimi de crocodil, ”forțele iadului”, iar ”monștrii cei răi” l-au bușit la votul democratic (sanchi!). Mă întreb ce-or fi păzit monștrii cei buni de l-au lăsat pe bietul om pradă sigură teoriilor inepte debitate ba la televizor, ba la înalta tribună a congresului Disney. Totuși, băiatul care aduce pizza, a rostit și o frază adevărată: ” Oamenii care ne votează nu vor doar pâine, nu sunt dispuși să se târască pentru acea pâine...” Cu toate limitele lui, cu toată nesiguranța discursului, cu toate clișeele evidente, Pleșcoianu a fost mai bun decât ceilalți, iar eventuala lui alegere ar fi adus un suflu nou partidului, acestui uriaș cu picioare de lut. I-ar fi ținut pe toți pesediștii la un loc și i-ar fi întors din drum pe cei scârbiți de politica antijustiție promovată de Liviu Dragnea și soborul de bolovani care formează CEX-ul. Dar nu ar fi adus consistență, fiindcă temele atinse de el trădează un Dragnea mai mititel. Iar modul de abordare al așa zisului discurs arată că nu stăpânește această artă, că nu-l dă cultura afară din casa de corecție a politicii românești, și, mai ales, că nu are consistență. Dar politica este, din păcate, în primul rând, imagine, iluzie, iar bietul țârcovnic social-democrat, ar fi putut lovi la corazonul inimii  gospodinele, activistele fără angajament permanent, câțiva primitivi care cred în teoria conspirației  și, mai ales, pe adversarii neîmpăcați ai ”monștrilor răi”, de care spitalul de tribuni nu duce lipsă. Dar n-a fost să fim prinși în plasa acestui păianjen, PSD-ul a spus: ”Nu, ești haios, mulțumim frumos, dar rămânem cu intelectuala noastră! E adevărat, nici noi, cei care am votat-o, n-o luăm în serios, că orice om e frică de gramatică, dar orișicât! ” 
      În rest, nimic nou sub soare! Pentru oamenii de stânga din afara PSD-ului, alegerea Vioricăi a fost o cruntă dezamăgire, un semnal clar că social-democrația de tip neo-comunist s-a dus pe apa sâmbetei, că e cazul să cânte pe la alte mese politice, așezate mai în fundul sălii, fiindcă pe cel de-al patrulea om în stat îl doare în coc de ce se întâmplă în spațiul contraceționar mioritic. Pe ea o interesează doar locul din cartea de istorie. Pe care, fiindcă așa a vrut domnul Dragnea, l-a obținut. Deși, mai indicat era un loc în cartea de colorat. 
      În aceste condiții, ce mai rămâne de făcut? Nimic altceva decât să ascultăm îndemnul doamnei Dăncilă. Să facem CEX! La prezidențiale, locale și parlamentare...

30 iunie 2019