ÎNCUIE-MĂ-N SUBSOLUL IERNII....

Pân-or să moară, de ciroză, viermii
ce s-au hrănit cu suflet de copil,
voi fi soldatul neștiut al iernii
legat de buza gropii cu-n fitil

De câte ori apusul nins mă cheamă,
vomită clopotele-n cer,
tribut dau morții, vieții-vamă,
ca o cometă rătăcită-n ger

în care va-nflori flămând pustiul,
și-n cactus firul de nisip;
întoarce-te, te-a nimerit târziul
și-ai devenit un înger fără chip!

În jur lumina palidă se stinge,
și-n inimă zăpezile încearcă
să-nghită întunericul ce plânge
când ea spre sine vrea să se întoarcă

Dar tu ești singur dezgropând ruine
sub un copac cu trupul de pământ,
până s-o stinge sufletul în tine
mai poți să fii o candelă în vânt

Și dacă protestează samavolnic viermii
ce s-au hrănit cu suflet de copil,
încuie-mă-n subsolul iernii
să nu mai pot vreodată să revin...

9 iulie 2019