PROFESORUL A PĂRĂSIT CETATEA

Asfaltul se topește în retină,
o lacrimă retipărește cartea,
se stinge lângă noi înc-o lumină,
profesorul a părăsit cetatea

A luat cu el o parte din istorii
abandonând castelul de nisip,
în care vor benchetui dihorii,
s-a dus profesorul după Oedip

Și-a însușit cumplita dramă
în care au jucat copii,
profesorul va răsădi în rană
castanii desfrunziți de nostalgii

Și zidurile urbei fără suflet
într-un neant pervers s-or îngropa,
se vor izbi nesigure de tunet
și golul dimprejur va triumfa

Mai marii zilei vor uita, desigur,
de cel ce i-a vopsit în cronici,
luptând cu întunericul de unul singur
n-a vrut să îi audă pe ironici

Doar prin muzee încuiate-n gânduri,
vechi securiști și-or aminti precis,
că a trecut pe-acolo-n multe rânduri
și totuși, Dumnezeu nu l-a ucis

Va plânge pe străduțe amintirea
când singură, uitată-n cimitir,
îl va striga șoptit iubirea,
duioasa adiere de zefir

Nu-i va răspunde niciun dor,
tăcerile se sparg pe bulevarde,
pe unde ultimul nemuritor
plecând din sine, sufletul își arde

Și vor rămâne în abis nescrise,
sfidând neomenesc eternitatea,
istorii dinadins proscrise:
profesorul a părăsit cetatea...

30 iulie 2019