De-atâtea ori mi-am pus la încercare
prea-plinul inimii scăldată-n nopți,
de câte ori nedeslușirea doare,
de-atâtea ori mă-ntorc din morți!
Un bici al suferinței bate îngeri,
din clopote răsună cânturi reci,
tu, suflete pribeag, prin mine sângeri,
tu, umbră destrămată, unde pleci?
Se-nchide cerul zăvorât năprasnic,
niciun cocor din spaimă nu pătrunde,
se-ntoarce din pustie câte-un paznic
și-o lacrimă în univers se-ascunde
Acestei boli de fluturi și de alge
n-o să-i găsească nimeni leacul prim,
oricâte mări de țărmuri se vor sparge
și ori de câte ori o să murim
12 iulie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu