Ca-ntr-un coșmar al omului frumos

Vor dezerta iertările în frig,
de câte ori în colți se face vară,
fără cuvinte nu mai pot să strig, 
se sparge-n suflet fereastra murdară.

În noaptea care vine dinspre mare,
se-aud cum țipă disperați deasupra mea,
toți îngerii îmbălsămați în sare,
uciși de-otrava din privirea ta.

Nu vor muri definitiv vreodată,
dar rănile îi vor urma curgând,
și vor cădea din lacrima trucată,
zăpezi ce-așteaptă lacome la rând.

Un clopot ruginit, mânjit de alge,
va răsuna în golul dintre noi,
până când ceasul lumii se va sparge
în trupuri răzvrătite de strigoi.

Și nu va curge niciun dram de sânge,
nu vor mai fi secunde de prisos,
unul în altul lacomi ne vom strânge
ca-ntr-un coșmar al omului frumos.


7 mai 2017