Cânta sfâșietor o umbră

Un moment. Cât ar țâșni o săgeată din arc,
cât ar trece prin retină un glonț,
cât ai clipi, înainte ca pradă să fii
sfâșiată de-o lună murdară în clonț.

Doar atât, cât a căzut o lacrimă-n apă
trezind cercuri întâmplătoare,
pe unde corăbiile amețesc
căutându-și țărmuri sărate de mare.

Doar atât inima și-a deschis fereastra,
și prin ea au sărit înăuntru, buimaci,
îngerii de zăpadă
căzuți pe fundul oceanului dinspre copaci.

După care nimeni nu știe ce s-a întâmplat,
o piatră uriașă a blocat firida
prin care ne strângeam de mână,
până când ne-a sufocat Atlantida.

Dar pietrele continuau să curgă,
iar în ecou cânta sfâșietor o umbră...


3 mai 2017