O, de câte ori avem impresia
că orizontul întins la picioare,
ca un șarpe albastru,
ne aparține!
că orizontul întins la picioare,
ca un șarpe albastru,
ne aparține!
Că ne e bine,
că suntem, de fapt, fericiți,
în trupuri de fiare,
că golul din jur nici nu există
așa cum nu au existat acele păsări
ce au zburat cu sufletu-n gheare!
Turnați plumb, voi, clipelor nechemate,
și voi, orelor de bazalt, turnați cositor
până când
statuia luminată de veiozele iernii
statuia luminată de veiozele iernii
va plânge de dor.
O, de câte ori ne mințim că e bine,
că, de fapt, aceasta e fericirea,
că plecările în robie, pe mare, trebuiau să se întâmple
ca să putem înțelege de ce amurgul
se-nfige dureros în tâmple
Turnați încontinuu otravă, demoni triști,
și-ntinde-mi tu paharul, lună nebună!
Îl voi bea până la fund din voalul miresei
asurzit de tăceri și impresii
de humă
de humă
20 mai 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu