Parcă mi-e dor câteodată de ea

Mă sfâșie cordoanele submerse, înrobitoare,
prin gările pierdute definitiv în minte,
fără cuvinte,
trenurile-mi calcă într-un du-te vino continuu
 umbra înșelătoare.

Cerșetorul de serviciu sună la 112: 
”Să vină poliția de moravuri ușoare:

uite cum îi trece trenul peste umbră

și ea-l privește în ochi, sfidătoare!”

Până vor ateriza cei de la SMURD, 
cu Raed Arafat în spatele turmei,
mă mut din bătaia gloanțelor,

 mai spre sud.

Numai pașii umbrei,

târându-se ca un câine bolnav după mine,

îi mai aud.

Cărămizile se lipesc de tălpile arse,

e, desigur, marele ospăț;

păsările de pradă, cu oasele sparte,

nu se așteptau la atâta dezmăț

Mă strecor în mine printre bagaje

care nu-mi mai sunt demult de folos,

 sufletul cu un milion de etaje

se prăbușește-n omul frumos

Dar n-a venit niciun echipaj de salvare,

cerșetorul s-a retras sub mască heroinei și bea,

trec trenuri peste umbra-n sevraj, sfidătoare,

parcă mi-e milă și mi-e dor câteodată de ea

26 mai 2017