Dragostea pe care ți-o purtam pe atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos. Întâmplător,
mi-amintesc cu uimire
pânzele sufletului umflate de dor
Tu stăteai între două bătăi ale inimii mele
cu talpa-n aer fluturată,
era un soare orbitor
ce n-avea să mai lumineze niciodată
Nu știu cum mă rătăcisem prin înserare,
printre măști vorbitoare,
mă sfâșiau cometele,
dar niciuna din răni nu mă doare
Numai arborii priveau îndrăgostiți
umbra ta prin lumină cum trece
Dintre noi, cu ochii întredeschiși,
îngerul nu vroia să mai plece
Și-ncovoioase spinarea ca și cum
ar fi trebuit să-i crească aripi din ea
Și-n vis o întâmplare nemaiîntâmplată
mă durea
Abia mă mai ajung din urmă privirile,
înot și zbor doar în sus, înspre cer,
ca o pasăre nesățioasă, sorbind amintirile,
ca o răsuflare însetată de ger
Urmele acelea ce vin alergând
printre bătăile inimii, înspre mine,
se vor opri dincolo de ușă;
aici dorm eu, înconjurat de tine
1 ianuarie 2018
după respirația lui Nichita Stănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu