Pasărea privea, fără să asculte,
cu ochii sticloși căutându-și o pradă,
ghearele scrijeleau liniile întrerupte
de îngerii căzuți în Intifadă
Orizontul mă striga asurzitor:
”Vino pasăre cu aripile înnodate!
Nu-ți mai e dor? Sau ultimul zbor
ți-a înghețat ninsorile disperate?”
Ne aud frunzele. Copacii uitării tresar,
singuratice case păsării mele,
urmele lor prin avatar
șterg cerul sugrumat de zăbrele
Se va porni negreșit dinspre suflet
o iarnă trasă-n neant de stihie,
se întind aripile sfâșiind aerul
printre gratii de colivie
13 ianuarie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu