vineri, 26 ianuarie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (106)

Metamorfoza Simonei Halep * Cine a mai dat colțu * Nicolae Ceaușescu, un veac de singurătate * La bloc * Guvernul Viorica-Vasilica Docilă * Panglicării * Ăia hoți, ăștia hoți...* Cum se dădeau țepe în vremea lui Vlad-Vodă 


Comportarea Simonei de la Melbourne, unde a evoluat și accidentată, merită un roman. Titlul: ”Metamorfoza”. Dintr-o omidă tenace, a devenit, datorită verii australe, un fluture multicolor. Mare păcat că a pierdut finala. * Câteodată am impresia că noi, românii, ne subapreciem. De fapt, suntem buni, frumoși, deștepți, altruiști, nu proști cum ne consideră politicienii. Care sunt hoți, ticăloși, imorali... * Utilizarea frecventă a telefonului mobil împiedică formarea amintirilor. Așa că n-o să aveți ce le povesti nepoților (sau netoților, după caz). Doar că viața a trecut, dar voi n-ați observat-o fiindcă vă verificați mobilul. Măi, copii ai durerii, realitatea virtuală nu există! Să nu ziceți că nu v-am spus. * Senatorul Attila Veresztoy, supranumit ”Drujba lui Dumnezeu”, a obținut autonomie teritorială. Pădurile au răsuflat ușurate. Dumnezeu să-l ierte, că are de ce! * A dat colțu și Neagu Djuvara. A fost un puști simpatic, leat cu Basarab I. În vara aceasta ar fi împlinit 102 ani...* Vrând să se bage în seamă, Liviu Dragnea l-a confundat cu Menumorut. Bine că nu l-a confundat cu Melcul din formația de dansuri și bune maniere ”Scaieții Teleormanului.” *  La 26 ianuarie 2018, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 100 de ani dacă nu-l împușcau niște ticăloși în ziua de Crăciun a anului 1989. Mare păcat. Amintirea acestui mare patriot român crește cu fiecare zi pe care România a pierdut-o pe ultimul drum al istoriei. Peste tot, din vârful Munților Carpați și până la marea cea mare, primul președinte al românilor a lăsat dâre pentru pașii noștri. Cu adevărat a schimbat geografia acestei țări. La recursul inevitabil al istoriei, faptele bune, realizările, precumpănesc în fața inițiativelor eșuate. N-a reușit să creeze omul nou, dar, în anii fără Ceaușescu, a apărut omul-hienă. Așa cum era firesc pentru un erou din filmele regizorului Sergiu Nicolaescu, Ceaușescu a murit strigând: ”Trăiască România liberă și independentă!” După cum lesne se poate observa, aici n-a nimerit-o, țara în slujba căreia a fost până la uitarea de sine redevenind colonie. * După forțele oculte, iată că și forțele inculte atacă România. Deocamdată au pus laba pe guvern. Care stă sub semnul Servilei și Docilei. Și al șmecherului de Teodorovici care, în calitate de ministru de Finanțe, va trebui să dea un ordin prin care să-și anuleze datoriile de 70 000 de euro pe care le are la statul român. Îl va da, nu vă îngrijorați, că la prostii îl duce mintea. * Pentru evitarea fisurilor guvernamentale, în cabinet a fost adus și Anton Anton (nu sunt bâlbâit, așa-l cheamă pe el) cu misiunea de-a turna beton. Va avea de lucru, nu glumă...*   De atâta bine revărsat din programul de guvernare-manipulare, în fiecare oră, nouă români părăsesc țara. Fraților, să nu uitați lumina deschisă, că iar ne ard ăștia la curent! Că au mațul gros. * Blondele lui Dragnea au stat în același bloc. Carmen, la parter, iar Viorica-Vasilica, ca șefă a guvernului de coafor, la etajul trei. Deasupra lor, plutind între metafizică și clitoris, veghea Demonul cu Mustață și Dinții Verzi. Exact ca-n Stăpânul Verighetelor, Întoarcerea Prostănacului. * Noul logo al educației: să faci ce zice Popa, nu ce face Popa. * Să treci de la Pop la Popa, iată ce înseamnă progresul, iată avantajele unui stat constituțional! * După ce a deschis gura noul ministru al Needucației și a tăiat ”pamblica” gramaticii, logo-ul a fost modificat: ”să nu faci nici ce face Popa, nici ce zice Popa!” *  Ministrului Daea nu i-a mai ajuns mobila așa că a mai adus în peisajul declarațiilor sale de dragoste față de versanții munților și taurina de carne. Mare pișicher, nea Petrică! Îi place și să behăie, și să mugească. * Dar nu cred că mai are voie să se manifeste în guvern, că acolo nu e ca la CAP, între brigadieri. Acolo e femei și femeile e simțitoare. Pe lângă blondele din blocul minune, s-a întors și Servila. Ba au apărut și ceva prospături, toate cu preocupări agricole. Ioana Bran e un fel de Scufița Roșie care-i aduce bunicuțului slană și palincă, iar Sorina Pintea are în familie reputați specialiști în traficul cu droguri de cea mai bună calitate, obținute, evident, din ierburi naturale. * Sexi Brăileanca a refuzat să facă partea din noul guvern motivând că nu vrea să compromită și mai mult orașul de pe malul Dunării. În plus, reputația personală ar fi avut de suferit pierderi ireparabile. * Primarul din Piatra-Neamț a tăiat panglica la inaugurarea unui veceu dintr-o instituție de învățământ. Probabil nu mai putea să se țină. * Știți de ce nu apar disidențe morale în partidele românești? Pentru că politica n-are nimic în comun cu moralitatea. * În 2017, deficitul bugetar a fost de 24,3 miliarde, adică 2,88% din PIB. O fi bine? O fi rău? D-aia or fi ruginit frigiderele? * Maimuțele au fost clonate! Nu numai în China, ci și pe malul Dâmboviței. Doamne, apără-ne, să n-ajungă la putere. Sau deja rugăciunile sunt tardive?  * Și a fost și ziua lui Florin Piersic. Puștiul a împlinit 82 de ani. În buletin, că în realitate nu-i dai mai mult de 16. * Consiliul local al comunei Porcova din România de dincolo de Prut, a votat, pe 23 ianuarie 2018, Unirea cu Țara-Mamă. Exemplul a fost urmat de comuna Opaci. Vedeți că se poate?! * Avocata lui Adrian Severin a cerut eliberarea acestuia pentru că, la Academia de dansuri din buric și bune maniere, a ținut cursuri de ”analfebetizare” cu tovarășii hoți. Nu cred că a fost o greșeală de exprimare, blondina a spus adevărul. Pur și simplu ăsta-i nivelul Bursucului Veninos. * Băluță, fotbalistul Craiovei, este, citez cu prefăcută emoție, ”disperat după haine”. Să le cumpere și să se îmbrace cu ele. La fel sunt și pițipoancele. Cu precizarea că ele sunt disperate să se dezbrace. * La un concurs de frumusețe, mai multe cămile au fost descalificate deoarece farmecului natural îi adăugaseră niscai botox. Majoritatea semănau izbitor cu Oana Zăvoranu. Totuși, după cercetări minuțioase ale juriului, au fost descoperite și câteva concurente cinstite, buzate din naștere. Concursul s-a desfășurat la arabi, în acea societate în care femeile mai au de tras până când or să atingă standardele de înfrumusețare permise cămilelor. * De-a dreptul excepționale sunt progresele făcute de România în ultimii ani în apărarea drepturilor japonezilor! La plimbarea premierului Shinzo Abe prin București, n-a fost mușcat de niciun câine vagabond, deși aceștia sunt obișnuiți cu gustul de japonez. Până și Tudose a fost ținut în lanț. * Cercetătorii  britanici din spatele Gării de Nord au stabilit că păsările preferă oamenii frumoși. Probabil, puicuțele. Găinile bătrâne se dau în vânt după ăia cu grăunțe. * Întrebare întrebătoare: Ați observat că, în fiecare an, pe la mijlocul lui ianuarie, iarna ne ia prin surprindere? Ce-ar fi ca măcar o dată s-o luăm și noi ca din oală? * Kelemen Hunor zice că el e maghiar, nu cetățean român de naționalitate maghiară. Bine, mă, am înțeles, numai să nu tragi frâna de mână în pantă și să nu ragi, c-o să creadă lumea că dai ora exactă. * Între timp, Kelemen a luat-o la mișto pe Viorica-Vasilica Docilă, insinuând că șefa guvernului ar fi inteligentă. Vorba aia: îi dai nas lui Kelemen, se ține de antren. * Cât despre programul de guvernare-înfeudare, bagabontul a plusat; cică ar fi făcut la Ministerul Agriculturii, ”printre două beri.” * În timp ce nea Petrică de la Ministerul Propagandei Mioritice numără oi ca să adoarmă vigilența lupilor, Ludovic Orban numără premieri. Când ajunge la 10 000 și n-adoarme, numără premiere. Ehei, nu mai e liberalii vigilenți ca pe vremea lui Antonescu! Lui Crin numai dacă-i spunea Puie Monta să numere până la trei și să respire adânc că și adormea buștean. Și, vorba aia, somnul națiunii naște monștri. * Circul mediatic promovat de procurorii de la DNA a făcut mult rău ideii de justiție. Faptul că tot mai multe rechizitorii sunt desființate de Înalta Curte, aruncă în derizoriu munca profesioniștilor din domeniu. Anticorupția nu este un spectacol, iar compromiterea ei de către procurori incompetenți e un rău la fel de mare ca acela făcut de infractorii versați. * În societatea românească, impostura ține loc de adevăr. Codrin Ștefănescu nu scapă nicio ocazie să se facă de râs. Cică PSD are miniștri penali fiindcă așa vrea mușchii lui. Ai PSD, nu ai fiului ploii. Știți de ce mulți lideri ai marelui partid social-disperat vor supraaglomera pușcăriile. Fiindcă, în acest moment nefericit al istoriei, pot să sfideze. Că de furat puteau și până acum. * Cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor, presa de portjartier a titrat că românii, dansatori înrăiți, s-au prins în horă alături de Alexandru Ioan Cuza. Mă rog, noi știam că iubitul prinț al Unirii, nu mai dansează din 1873, dar ne mai înșelăm și noi. * Antrenorul pedofil al lotului de gimnastică al SUA, Larry Nassar, a primit, în final, 175 de ani de închisoare. Omul a avut ghinion; dacă ar fi fost judecat în România, ar fi fost decorat de șeful statului în expectativă cu ordinul ”Bărbăție și Credință”, în grad de ”Cavaler de Kurlanda”. * Gabriel Sandu, fostul ministru al hașmanglelii, a declarat procurorilor că furaja lunar pedeleul, din mită, cu 300 000 de euro, prin intermediul lui Emil Boc. Probabil d-aia îl bătea ta-su pe Muc cel Mic cu cureaua de la ceas: ca să nu mai fure. Zadarnic. Derbedeul se înhăitase cu golanii lui Băsescu. Iar ăștia, până n-au pus țara pe butuci, nu s-au lăsat. După care s-au împrăștiat care încotro, de la Monte-Carlo și până la Poarta Albă, unde clocesc viitoarele jafuri *  Continuă ping-pongul diplomatic dintre cuplul comic-fantezist Dragnea-Tăriceanu și șmecherii de la UE. Ăia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți! * Ia să vedem cum erau tratați politrucii în vremea lui Vlad Țepeș, poate ne vin niște idei la memoria minții. * ” După ce a atestat Bucureștii (1459) și i-a liniștit pe cei ce doreau să-i ocupe scaunul domnesc, Vodă se amuza în pridvorul reședinței sale primind diverși soli ai otomanilor de care făcea mișto cât cuprinde, că valahul era șmecher după tată și șugubeț după mamă. Interesant e că simțul umorului era apreciat și de oaspeții care se hlizeau la el ca proștii, făcându-și cruce în cerul gurii cu limba ( nu știu dacă și turcii, dar unele surse insinuează că și ei), ca atunci când asiști la un show cu Ucigă-l Toaca. Că ultimul musafir, Catavolinos, era grec, deci viclean nevoie-mare, motiv pentru care îl alesese sultanul ca trimis al său... ”-Și zici, mă, grecule, că n-am plătit tributul de trei ani? Așa ai zis? De ce te bagi, bă, unde nu te pricepi? Și, mai ales, neinformat!  Nu l-am plătit bă, murătură, deloc și nici n-am de gând să-l plătesc vreodată. Tu ai face bine să-ți bagi mințile în capul ăla sec, până nu-ți introduc eu ceva în altă parte. Uită-te bine la mine, deschide felinarele: dacă o singură dată te mai văd pe aici și mai ai curajul să aduci vorba despre tribut și despre copiii valahi pe care vreți voi să-i faceți ieniceri, ai îmbulinat-o, dacă înțelegi ce vreau să-ți transmit prin neologismele astea. Și, reține, că m-am supărat: când te mai întâlnesc prin Valahia o să te fac să înțelegi de ce-mi zice lumea Țepeș. It s clear? vorba lui Tom Cruise, interpretul meu de limba engleză.” Acum nu știm ce a fost în capul grecului, dar cert este că el a perseverat, crezând că-l păcălește pe valah. Vlad, apreciindu-i stăruința, i-a spus că da, e de acord să se întâlnească cu Hamza-beg la Giurgiu, să regleze o chestiune de hotar, că până la urmă nici lui nu-i plăcea pe unde impuseseră turcii linia de graniță.   Șmecheri foc, otomanii vroiau să-l prindă pe Țepeș și au venit cu un corp de oaste. Corpul ăsta n-a avut suficient cap de vreme ce a fost luat prizonier de ostașii valahului, care a dovedit, încă o dată, că era mult mai ciumete decât pârliții ăștia ce se credeau deștepții pământului și se jucau de-a hoții și vardiștii cu cine nu trebuie. Duși la Târgoviște, prizonierii au fost tratați cu tot respectul de care era Vlad în stare. Le-a ridicat niște țepe frumoase, naturale, sută la sută noduroase, în care i-a invitat pe oaspeții nedoriți să se așeze comod. Pe Hamza-beg și pe Catavolinos i-a ridicat în țepe mai înalte, să știe și mai marii din ceruri ce mari șmecheri au fost ei pe pământ. Că și pe lumea ailaltă rangu-i rang, respectat cu religiozitate, n-ai ce dracu să faci.  Dar valahul nu s-a mulțumit cu atâta lucru că, asemeni lui Anghel Iordănescu, era greu de satisfăcut. A cucerit Giurgiul și a trecut în dreapta Dunării unde, de la Rahova și până la guri, a pustiit totul. Meticulos până la manie, a notat toate isprăvile, adică 23.809 capete retezate și 884 de case arse cu proprietarii înăuntru, adică un fel de all inclusive medieval. În total, 24. 693 de dușmani au fost executați. Ca să se dea mare, Vlad i-a trimis o scrisoare (11 ianuarie 1462) lui Mateiaș, regele Ungariei, în care descria amănunțit activitatea sa în câmpul muncii cu turcii. Mateiaș se bucura și nu prea că valahul îi cam lua caimacul și-l întrecea în glorie deșartă. Drept pentru care se hotărăște să-l aștepte la cotitură pe Țepeș. În vremea ăstor evenimente, turcii se îngroziseră atât de tare încât se călcau pe coadă care să treacă mai întâi în Anatolia. Drept urmare, Mehmed al II-lea convoacă o expediție de punere la punct a cutezătorului la care a folosit 25 de trireme și 150 de corăbii pentru a asedia Chilia, bașca 250.000 de soldați pentru acțiunea terestră, după cum exagerează cronicarul grec Halcocondil. Țepeș și-a împărțit cei 30.000 de românași în două, a pustiit totul în calea agresorului căruia i-a tras-o-n gură în numeroase lupte de hărțuială, pe unde a putut, încă de la trecerea Dunării pe la Giurgiu. În noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, la Târgoviște, Vlad, împreună cu 7000 de ostași deghizați, au pătruns în tabăra dușmană cu gândul creștinesc de a-l ucide pe Mehmed El Fatîh (Cuceritorul). Norocul sultanului a fost că Țepeș nu l-a găsit în cortul personal, fiindcă marele pantalonagiu îl vizita nocturn pe Radu cel Frumos. În spaima generală, turcii s-au ucis cu vitejie între ei, un ienicer de origine sârbă, Constantin Mihailovici, apreciind sârbește, adică exagerat, că 100.000 de otomani a întregit armata de drăcușori a lui Michiduță.  Ajuns la Târgoviște, sultanul, care încă nu dăduse lupta decisivă cu Vlad, hotărăște, silit de împrejurări (lipsa halelei, izbucnirea ciumei), să-l înscăuneze pe amantul fatal, Radu cel Frumos, și să se întoarcă la Istanbul. Boierii care încă mai erau în viață, însă morți de frică din pricină de Vlad Țepeș, trec automat de partea noului domn care prefera să fie el tras în țeapă, nu invers. Vlad se retrage peste munți  și așteaptă ajutorul lui Matei Corvin care, așa cum știți, nu prea-l avea la inimă și aștepta momentul prielnic să se lepede de el, deși ceilalți granzi europeni nu prea erau de acord. Ba chiar îi dăduseră niște parale ca să-l ajute împotriva turcilor.
    Așa se face că Mateiaș se urnește până la urmă cu oștirea ca să-l ajute pe valah. Pe drum însă primi trei scrisori măsluite de sași din care reieșea că Vlad e dispus să se închine turcilor și să-i ajute să cucerească Transilvania. Prin acest fals, sașii îi plăteau lui Țepeș pentru evenimentele din 1459-1460. Mateiaș a fost convins ușor fiindcă, de fapt, asta aștepta: să scape de Țepeș și să se justifice în fața acelora ce-i încredințaseră banii pe care acesta îi risipise aiurea-n tramvai.” (va urma, dacă sunteți cuminți)
    

CONTELE DE MONTE-CRISTO
28 ianuarie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu