Singura-mi hrană e viața mea
Când mi-e foame, smulg bucăți cavernoase
Mă sfâșâi cu ghearele, cu colții,
până când nu mai rămâne carne pe oase
Scheletul e ultima cină festivă
Îl las vulturilor, viermilor,
mie îmi cresc alte nervuri, alte frunze
și toate stalagmitele iernilor
Stau hienele la pândă, dar nu îndrăznesc
să-și ostoiască pornirea.
Mi-a crescut altă carne:
mă reinventează iubirea
Așteaptă flămânde, poate-o să cadă
o firimitură, o picătură de sânge,
Dar eu sfâșâi mai departe viața mea,
ca o fiară propria-i pradă, uitând de ce plânge
3 ianuarie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu