vineri, 5 ianuarie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (103)

Noaptea, ca hoțul * Cumplita boală a doamnei Pană de Vulpe la Pălărie * Chinezăriile Simonei Halep * Urmașul lui Mengele * Dictatura infractorilor * Numai nebunia iubirii * O necesitate istorică: tragerea în țeapă * Mafia pedelistă n-a murit *  România, țara amazoanelor cu rachete și alte obiecte interzise bărbaților * Papagalii din Madagascar


Anul 2018 și-a intrat în rol noaptea, ca hoțul. Nu l-au oprit nici maneliștii lui Dan Negru în cerul gurii, nici klingonienii din cocina lui Forest Gump-Ghiță, care răgeau ca niște măgari, nici măcar filmul ”Crucea de Piatră Roșie” difuzat pentru crearea atmosferei tipică vieții politice românești. Asta da voință! * La noaptea trecerii dintre batjocoriții ani, administrațiile locale, încă mahmure după orgiile financiare de sfârșit de sezon, au aruncat cu bani publici în hartiști că, vorba aia, România-i țara veseliei. Și cum boieria autorităților o plătește prostia contribuabililor, imediat după strângerea boldurilor au fost mărite taxele și impozitele locale. De parcă n-ar fi fost de ajuns creșterea accelerată a prețurilor la toate serviciile și produsele, pe fondul inflației galopante și a devalorizării excesive a leului. Vă-nțeleg, vă place baiaramul! Cununăm și botezăm, dar la iarnă ce mâncăm?! Asta-i întrebarea, vorba lui Hamlet de la Cotul Ciorii. * În rest, lucrurile sunt neschimbate: România e tot pe primul loc din UE la nenorociri (corupție, migrație economică, abandon școlar, servicii medicale, prostituție politică ș.a.) și pe ultimul la bucurii. * După sărbători, prin vămi a fost un furnicar de oameni. Românii plecau la muncă în lumea largă, politicienii se întorceau în țară, la furat. * La sfârșitul lui decembrie și începutul lui ianuarie s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din ultimii zece ani, spre disperarea furnizorilor de energie termică, gaze, electricitate și a celorlalți hoțomani care stau cu bocancul pe grumazul omului simplu. * Doina Pană a demisionat din guvern pe motiv de boală. Are boală pe Tudose. Vă dați seama la ce chinuri a supus-o Bozoncea de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie, dacă a făcut-o să cedeze pe această martiră pe care nici măcar renumitul gentelmen Victor Ponta n-a putut s-o înece, deși o întrebase cu ocazia unei plimbări cu barca pe ulița satului: ”Ce faceți, distinsă doamnă? Aveți chef de niște inundații?” Tare mi-e teamă că Bozoncea a luat-o la sentiment, ca-n Brăilița: ”Ce faci, fă, Doino? Ai chef de niște defrișări guvernamentale?” E posibil, la Școala de Corecție a Vieții Politice discuțiile constructive sunt incluse în fișa p(r)ostului. * Simona Halep, nr.1 mondial, a câștigat turneul de la Shenzen și la simplu și la dublu (alături de Irina Begu, pe care o învinsese la simplu, în semifinale). Din cauza ploii, finalele s-au desfășurat în sală, fără spectatori și fără a fi televizate. Chinezării. După cum lesne se poate observa, Simona joacă mai bine când nu e nevoită să se rupă în figuri. * În Mexic, patru politicieni au fost asasinați într-o singură săptămână. Nimeni nu le-a simțit lipsa. * România este vice-campioană mondială la spart semințe. 50 de milioane de euro sunt stuchite anual printre dinți. E și o formă mascată de recunoștință față de clasa politică. * Behăitorul Grigore Leșe zice că hitul, că altfel n-am cum să-i spun, ”Noi suntem români”, e penibil. Părerea lui. Părerea mea e că domnul Grigore Leșe e un prost care-o face pe deșteptul. * În anul în care Ronaldo a primit al cincilea Balon de Dinozaur, Messi a câștigat ”Trofeul Di Stefano”, acordat celui mai bun jucător din Campionatul Spaniei. După care i-a administrat Realului un 3 la 0, ca să nu existe niciun dubiu cine-i cel mai bun din lume. * În timp ce urmașul lui Mengele, medicul Lucan din Cluj-Napoca, era luat la întrebări de organe, altele decât rinichii, pentru o delapidare în grup de vreo două milioane de euro, farmacologul Victor Voicu și cardiologul (cardioloagă nu-i putem spune, că-i destul de zglobie) Maria Dorobanțu deveneau membri corespondenți ai Academiei Franceze. Și medicii se împart în îngeri și demoni. * Comportamentul hidos al lui Lucan, așa cum reiese din mărturisirile publice ale unor pacienți sau aparținători, ne arată în ce hal de degradare morală a ajuns ființa umană. Sadicii iubitori de arginți, de o lăcomie nemăsurată, nu se sfiau să-i batjocorească pe bolnavii care nu aveau de nici unele, dar se aflau ținuți de strâns în ghearele morții încât acceptau fără să crâcnească umilința diavolului în alb. Fără urmă de compasiune, își sfătuia pacienții-victime să-și vândă casele, animalele din curte, sufletul, numai ca lăcomia lui să fie satisfăcută. Orice ar spune umaniștii, religioșii și ipocriții, este absolut obligatorie reintroducerea pedepsei cu tragerea în țeapă, chiar dacă exist riscul ca unora să le placă. Altminteri, gândacii de Colorado, păduchii lați și teniile de hazna vor poza  în fluturi de mătase. Dar ia să le bagi o țeapă-n sudul corpului omenesc, ia să-i vezi cum le vine mintea la cap! * Procentul de infractori români care operează în spațiul carpato-danubiano-mafiotic ar fi de aproape 14%, cu nouă procente mai mic decât al parlamentarilor care au făcut sex neprotejat cu legea și au fost dibuiți de poteră. Ceilalți, fie n-au fost prinși, fie sunt complici la instituirea dictaturii infractorilor. Astfel se și explică rahatul legislativ ce este aruncat permanent în ventilatorul democrației de cumetrie și desfrâu. * Regele Hagi și ambasadorul Pakistanului au fost jefuiți. Nu știm dacă sunt hoți obișnuiți sau hoți cu imunitate. * După ce și-a împăiat motănașul, pe celebrul nefericit Marty, decedat mortal și din cauza celor văzute prin casa ororilor, Oana Zăvoranu și-a manifestat dorința arzătoare de a beneficia de același tratament, după ce n-o să mai poată porcăi. Specialiștii din domeniu spun că nici n-ar fi mult de lucru...* Până atunci, diva din Ferentari își continuă cu succes cariera de super-îndrăgostită de ea însăși. După ce ultimul soț (dar nu cel din urmă) i-a stricat jaluzelele, i-a spart ușa, geamurile și măsuța pe care-și ținea parfumurile și otrăvurile, s-a topit ca untul la soare. Înainte de a-l împăia alături de celelalte iubiri miorlăitoare ale ei, n-a mai apucat decât să-i arunce pe fereastra inimii laptopul și hainele, și să-i taie cauciucurile de la mașină. Orgasm după orgasm! Ce serial s-ar putea turna! În episodul pilot ar putea fi bătut, ca-n vremurile bune, Cove, pe  melodia ”Numai nebunia iubirii” interpretată de victima Pepe. *  Deși la ONU ideea mutării capitalei Israelului la Ierusalim n-a prins deloc, România n-a scăpat ocazia să satisfacă plăcerea licuriciului nord-american. Mă rog, nu România, ci iubitorii de licurici războinici. Că, până la urmă, politicienii români, conform tradiției seculare, au întors armele. Deocamdată, doar pe jumătate. * Imediat americanii ne-au întors sistemul de operare: omul cu un buton roșu a propus sistarea Loteriei Vizelor pe considerentul că în SUA ajung prea mulți tolomaci. Or, la ei, este supraproducție. Iar pe Potomac se află cel mai mare tolomac. * În literatura contestatară americană, scrisă cu foc și furie, Donald Trump este considerat un nebun periculos și, prin urmare, ar cam fi cazul să facă pași pe covoraș de la Casa Albă. Președintele cu implant de păr portocaliu a explicat că lumea e rea,  că domnia sa e cât se poate de genial și că nu va pleca de la putere nici după ce-i va lua locul fiica sa, Ivanka. Negustorii de armament, la fel de geniali ca și marioneta lor, au răsuflat ușurați. * Derutatul-mitralieră e șucărit că, în ciuda diplomei de medic, lumea îl consideră un porc și jumătate, spre disperarea distinsei soții alături de care împarte cotețul conjugal și își curăță arma. Ofensa e cu atât mai mare cu cât doamna a fost ”Miss România” de două ori consecutiv și la rând, pe vremea când porcul devenise, din cauza reculului mitralierei, ”Mister Țăcăneală”. Ce s-o mai lungim, oamenii e răi! Totuși, îi sfătuim pe parlamentarii sărăcuți cu duhul să nu mai semneze aberațiile legislative ale epigonului ciordachian, c-or să fie îmbăiați în scuipați. Nu faceți ca Cătălin, hoțomanilor, că ajungem campioni mondiali la producția de șorici crescut pe obrazul de parlamentar! * În România sunt 245 000 de dosare de asistați social pentru care s-au cheltuit, în 2017, 770 de milioane de lei. Mai sunt 5,1 milioane de pensionari, 4,8 milioane de angajați cu contract de muncă. Vreo 4,5 milioane muncesc ca robii pe la uși străine, iar restul ar trebui să fie viitorul țării, adică se chinuie prin așa zisele instituții educative. Ceva e în neregulă cu țara asta. * 150 000 de români n-au acte de identitate. Nu e o glumă. * Știați care-i legătura dintre Tăriceanu și regele Mihai? Amândoi l-au dat pe Antonescu pe mâna râșilor. * Se ascute lupta de clasă. În 2017, bogații au devenit și mai bogați, iar săracii și mai săraci. * Păduchele ambulant Cristian Preda a cerut în Parlamentul European suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul Uniunii Europene, pe motiv că legile injustiției promovate de PSD, în urma unor dezbateri staliniste, modifică legile injustiției promovate de Monica Macovei, fără niciun fel de dezbatere. Asta-i tragedia României contemporane: lipsa oricăror repere morale. Orice onanist miop, care confundă sula cu prefectura, este trimis în camera obscură a puterii, de unde o ia la ștangă și pe mă-sa care i-a dat țâță. Bine, după cum se comportă câte unul, e posibil să fi supt țâță direct de la ta-su. E inutil să mai adăugăm că în spatele acestui gunoi se hlizește ca o curvă retardată mafia pedelistă, care s-a hrănit din afacerea Microsoft cu pofta animalică a unui Băsescu exilat într-un morman de rahat.  Vorba filosofului de strungă, Petre Daea: ”Nu ești viu dacă nu salivezi, domnule!” * Cum bărbații croșetau, făceau ciorapi și se multiplicau, și în anul sportiv 2017, femeile au ținut steagul sus. Simona Halep (nr. 1 mondial), Cristina Neagu (cea mai bună handbalistă a mapamondului lumii), campioanele europene de la ping-pong, ori canotoarele aflate în barca învingătoarelor, au confirmat încă o dată că în spațiul carpato-danubiano-erotic bărbații e material didactic. Și dacă n-ar exista manualul de utilizare, iar amazoanele n-ar fi atât de condescendente, urmașii lui Decebal și Traian (ce ironie!) s-ar prăfui pe rafturile istoriei. * Printre consilierii Ministrului Agriculturii, Inculturii și Imposturii se află și Miss Univers România 2011. Deci d-lui Daea nu-i place numai oaia! * George Weah, fostul câștigător al Balonului de Aur, este noul președinte al Liberiei. Mână dreaptă îi va fi soția fostului dictator, condamnat la 50 de ani de închisoare doar pentru că și-a pus adepții să-și mănânce adversarii uciși! Ce justiție e asta, fraților? Păi, la noi, înainte de a se devora unii pe alții, adversarii politici se pupă-n sistemul de operare până-i ia cu leșin. După care, în cel mai rău caz, intervine arestul la domiciliu unde victimele sistemului își pot continua activitatea obștească. Mâine-poimâine îl vedem pe Hagi președinte, la braț cu Nina Iliescu, lampa lui Ilici, odiosul dictator, care în decembrie 1989 a manipulat uciderea a peste 1000 de tineri numai ca să poată face și el o baie de sânge. * Din fericire, acest lucru nu este posibil întrucât Hagi este rege, iar România, conform Constituției, este republică bananieră * Jill Tarter, fosta directoare a Centrului de Studii Extraterestre (un fel de ”Comisia Ciordache”) susține că noi, pământenii, ne-am putea trage din niște microbi de pe Marte, care s-au îmbârligat cu ăia de pe Venus și au șters-o pe Pământ întrucât nu aveau acordul părinților (Scabroș Nicolae și Cosette Chichirău). Cei care susțin că se trag din maimuță (politicienii, afaceriștii veroși, curvele răsuflate) e tare dezamăgiți să afle că alde ta-su și mă-sa erau niște microbi ordinari. Totuși, s-ar putea să-i scape vreun gibon cu drept de inițiativă legislativă și să-i treacă din rândul microbilor în nobila tagmă a putorilor. * În decembrie 1989, generalul Ioan Geoană, tatăl Prostănacului, a închis pe dinăuntru ușa buncărului de sub Comitetul Central al PCR, pentru ca Nicolae Ceaușescu să nu poată intra ca să coordoneze lupta împotriva complotului sovietic de înlăturarea a sa și de impunere a oamenilor fideli Moscovei. În buncăr erau rezerve de hrană, oxigen, iar președintele avea posibilitatea să ia legătura cu toate instituțiile de forță ale statului și putea transmite mesaje prin radio și televiziune. Pentru trădarea lui Ceaușescu, familia Geoană a fost recompensată regește. Totuși, Prostănacul, deși câștigase alegerile din 2009, a fost împiedicat să ajungă președintele României, tocmai pentru că tatăl său făcuse parte din complotul sovietic. Ori, acum, aveau prioritate pasionații de licurici. * În Japonia, elevii nu dau nicio testare până în clasa a IV-a fiindcă în primii trei ani de școală se transmit bunele maniere în scopul formării caracterelor. Așa se face că la ei, spre deosebire de zona noastră crepusculară, nu există oameni afectați de boala caracterelor, identificată demultișor de Nicolae Iorga. * A dat colțul și Paul Young, primul american care a pilotat o navă spațială. Să-i fie somnul lin și cerul aproape...* La un interviu cu premierul sârb Ivița Docici, moderatoarea nu s-a mai obosit să-și pună chiloții, deși avea o fustă care părea mai degrabă un guleraș sărăcăcios. Premierul a continuat să răspundă la întrebări deși motănița îl privea ca pe un șoricel numai bun de posedat. La noi, este invers: premierul nu poartă chiloți, dar nu impresionează pe nimeni. Nu d-aia și-a dat demisia Doina Pană. * Ca să zăpăcească și mai mult ambasadele străine cum stă treaba cu legile injustiției, Florin Ciordache a rugat-o pe Lia Olguța Vasilescu, fostă Shakespeare, să le traducă în engleză. * De Ziua Republicii, împăratul Mamaiei, indefinibilul Mazăre a anunțat că a șters-o din salata boeuf a politicii românești taman printre papagalii din Madagascar. Acolo unde nu-i nici DNA, nici întristare, nici suspin. Toată lumea se bucură de programul ”Litoralul pentru hoți” pe care distinsul lotru l-a implementat cu ceva timp în urmă. Ca să nu fie deranjat cu tot felul de prostii ale poterei românești, a cerut și azil politic. A contat enorm faptul că băștinașii nu prea halesc vegetale. Ei e mai mult canibali! * Uitându-ne cu atenție la clasa politică românească, observăm că pe zi ce trece proștii fac progrese remarcabile: devin și mai proști... 


CONTELE DE MONTE-CRISTO
7 ianuarie 2018           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu