REZERVAȚIA DE MONȘTRI (Doar Alexandra-i moartă, mafia e vie)

La fel ca-n România noastră,
batjocorită de borfași perfizi,
se sparge-n suflet o fereastră
iar îngerii devin tot mai livizi

Și-acele Alexandre vinovate
că înfloresc mult prea frumoase,
sunt condamnate din pătuț la moarte,
le recunoaștem numai după oase

Nu după zâmbetul cioplit pe chip,
nu după râsul tinereții pure,
le cernem existența din nisip,
dar poate Dumnezeu o să se-ndure

să o răpească dintre îngeri,
s-o replanteze printre sfinți,
pe lângă nesfârșite plângeri,
s-aprindă o lumină în părinți

În rest, în rezervația de monștri,
aceeași saltimbanci conduc dezastre,
iar noi îi acceptăm ca proștii,
văzându-ne, ca proștii, de-ale noastre

Și ne prefacem că nu înțelegem
ce se întâmplă-n haosul din jur,
ce semănăm, aia culegem;
tristețe, lașitate și sperjur

Și nu le batem corbilor obrazul,
când hăcuiesc, mințind, copila,
nu-i prea târziu ca să schimbăm macazul
și toți acei ce n-au știut ce-i mila 

să ardă-n iadul propriilor vini,
aprins de monstrul din laborator,
nu ne permitem să mai fim creștini
înghesuiți în incinerator

Priviți teatrul absurd care se joacă
pe scena-n care încontinuu sângeri!
Priviți ciumeții amestecați în troacă
cum se hrănesc din moartea unui înger!

Priviți cum demisionează criminalii
pentru o zi sau, poate, mai puțin!
e-o-ntoarcere a morții-n Saturnalii,
destrăbălații crimei nu se-abțin,

ucid ce-a mai rămas din România
și-o ard în crematorii inventate,
se-ntinde ca pecinginea pustia;
de-atâta silă și de nedreptate

au emigrat în zări absente tineri
și n-au curaj la vatră să revină,
pe-aici copiii mor și-n zi de vineri,
abandonați de statul abonat la crimă

Ei văd că-n ochii noștri obosiți
nu se aprind deloc lumine,
de lașități funebre hăituiți
nu-i nicio șansă să ne facem bine

Și văd că-n țara pustiită de bărbați
lovește fără milă o stihie,
zadarnic plâng Munții Carpați,
doar Alexandra-i moartă, mafia e vie...

3 august 2019