Nu ne-am mai întâlnit demult,
visele erau la fel de dureroase,
nu mi-au mai trecut demult prin păr
mâinile tale melodioase
În golul din jur nicio urmă de înger,
toate diminețile erau la fel de gri,
mă duceam înainte, spre capătul lumii,
călătorind printre oamenii cenușii
Orele strângeau timpul într-un clește de ger,
amurgul împrăștia tristețea pe chip,
printre țesăturile timpului de fier
curgea nisip
Dar noi nu ne mai întâlneam,
visele erau la fel de dureroase,
norii cotropeau sufletul
cu ploi nemiloase
Noaptea trecută, la o petrecere-n cer,
genul de petreceri la care de obicei nu mă duc,
te-am văzut și erai la fel de frumoasă,
eu eram la fel de năuc
Nu știam ce se întâmplă cu mine,
nu știam ce să fac, eram surprins,
te-ai apropiat și-am redevenit
vreascuri pe rugul aprins
Mă întrebam ce-o să zică lumea cealaltă,
dar m-am topit în nesfârșita îmbrățișare,
până la cer de înaltă,
până la soare
”Trebuie să plec, ” ai șoptit surâzând,
”...s-a făcut târziu așa de curând!”
Și-n dimineața aceea neasemuit de frumoasă,
din munții inimii se întorcea ecoul:
”Vrei să mă duci acasă?”
18 decembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu