O FLOARE A-NFLORIT FĂRĂ SĂ ȘTIE

M-am îngropat cu totu-n poezie

să fug de demonii interiori,

acolo au cântat privighetori

și-o floare a-nflorit fără să știe

Când ușa am deschis-o către noapte

treceau cocorii înspre infinit,

duceau cu ei tot ce-am iubit

și iarna mirosea a mere coapte

Icoanele pe care le-am pictat

să-mi fie pavăză și semn de carte,

s-au dovedit a fi icoane moarte

și-n moartea lor și moartea mi-am cântat

La capătul secundei nu e nimeni,

tot singur dau raportul la drapel,

această viață n-are și rapel

și nu contează dacă-i joi sau vineri

Și trebuie să-i punem punct cumva

acestei dezertări în poezie,

și floarea ce-a-nflorit fără să știe

va rătăci în visul altcuiva...

23 decembrie 2021