TRENUL PERSONAL

Îmi trec prin suflet trenuri personale

venind de undeva din absolut

pe unde toate bolile mortale

fardează timpul dintr-un vas de lut

Iubind de la-nceput pân la sfârșit

tot ce a fost pe lume mai frumos,

în cale dulci domnițe mi-au ieșit,

dar s-au ascuns în timpul nemilos

Și-am fost și luntre în derivă,

și fluture, și patimă, și zbor,

și-am tot căzut în recidivă,

și-am râs, și-am plâns, și m-am topit de dor

Zugrav de-albastru și subțire

pictam pe trupul gol biserici,

și le semnam cu lacrimi de iubire

de-și făceau cruce îngerii himerici

Și mă-nchinam acestor zvonuri arse

ce le-aduceau cocorii mei din cer,

și-am tot pictat icoane false

și-o sanie mă tot trăgea prin ger

Vechi clopote băteau tăceri pe cord,

la capătul luminii-i suferința,

ghețarii s-au întors la Polul Nord

și-abia mai pâlpâie-n apus ființa

De boala căutării fără preget

a jumătății părții din lumină,

s-au năruit inelele pe deget

și-au plâns toți vinovații fără vină

De aceea trec prin gările vopsite

cu ocrul întristatelor povești,

doar trenuri cu vagoanele ticsite

de zbateri și de patimi omenești

Și-n locul trenurilor personale,

marfare ruginite rătăcesc prin sânge,

căci dintre toate bolile mortale

iubirea-i boala ce te poate frânge

Zadarnic cauți un acar în gară,

tot singur vei sări între linii,

și dacă n-ai în suflet o chitară

te vor lătra până la capăt câinii

Un mac va înflori pe macadam

și va porni spre cerul gri pe jos,

la trenul personal trag cai de ham

ducând cu ei tot ce a fost frumos...

23 decembrie 2021