EMINESCU

 Nu mai au loc de tine-n manuale,

ți-ar interzice dreptul la cuvânt;

ei-putregaiuri, tu-un sfânt,

iar noi soldații umbrei dumitale

Din debarale mucede și-abjecte

te-au condamnat cei renegați de har

să bei din nou acel pahar

turnat de slujitorii teoriilor inepte

E atâta întuneric în cultură

că de te-ai stinge n-am mai fi deloc,

și n-am avea cum umple acel loc

și-ar fi doar bălării în bătătură

Dar nu se poate stinge rugu-n flăcări,

oricâți bezmetici s-ar hlizi la el,

aruncă zoaie câte-un mititel,

dar flăcările se transformă-n păsări

Și duc spre steaua care-a răsărit

iubirea săgetată într-o aripă,

închidem ochii și-n suprema clipă

tot neamul românesc a tresărit

Că tu ești zeul nostru ocrotitor,

închis de veșnicie într-o carte,

și vii și pleci, dai veacul la o parte

și ne înveți să ni se facă dor

Nici nu contează ce mai spun schilozii

cu ochii injectați de-o primitivă ură,

tu nu ai unitate de măsură,

ești Dumnezeul de la colțul străzii

ce traversează întregul univers

pe unde doar luceferii răsar;

te-ai rupt din marea de amar,

și mergem către tine, dar mai avem de mers...

13 iunie 2022