sâmbătă, 25 iunie 2022

SĂ ȘTII CĂ TE AUD CUM TACI

 

Se-aude-o muzică dinspre copaci

şi îmi sugrumă timpu-o Salomee,
să ştii că te aud cum taci
şi mă striveşti cu ochii tăi, femeie
Şi cerul rupt de cârduri de strigoi
se scurge ca un râu incandescent,
mi-e frig c-am dezertat din sloi,
mă-nfig cu unghiile în ciment
Dar eu nu vreau pe suflet să te zgârâi
şi te ascund de tine înăuntru,
la mine însumi câteodată mârâi
că nu mai pot în sânge să îmi intru
Şi totuşi mă străpunge un pian
şi mă descuie o vioară bleu,
mă plouă în tăcere Clayderman,
răspunde-n vis Andre Rieu
Ascult orchestra pervertită,
mânjită-ntâmplător cu ruj,
îmi fierbe sufletul pe plită
şi-mi plânge umbra în arcuş
Şi mă lovesc cu toate ale mele
de cerul înecat în mare,
sap zilnic kilometri de tunele
şi te condamn, în lipsă, la uitare
26 iunie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu