Trece timpul și nu se mai întoarce niciodată,
la capătul tristeții înnod amintiri,
văzduhul mă izbește c-o daltă
și mă sfâșie din priviri
Bătăile inimii se scurg fără oprire,
nu mai e nimic de făcut chiar dacă cerșesc
umbrei mele strivite o amăgire;
ea știe cât de mult te iubesc
Încă mai sunt viscol și străbat munții
cu tine în suflet, supremă povară,
se deschid prăpăstii adânci,
dar mă cațăr pe stânci
căutând floarea inimii dulce-amară
Când te strig, abia de-mi răspunde ecoul,
și atunci îngerii mi-aduc alte cuvinte pe care
nu le-am rostit niciodată în viața asta
amăgitoare
Trece timpul printre noi ca un șarpe rece,
abia dacă respiră tundra,
și totuși mâinile mele flămânde se-ntind
să-ți mângâie umbra
3 iulie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu