ERAI CEA MAI FRUMOASĂ

 Eu nu te cred, iubito, pe cuvânt,

toți macii de pe linia ferată

sunt candele ce-și leagănă în vânt

iubirea numai lor predestinată

Se-ascund sub nori când plouă-n pântec

cu fluturi deveniți poveste,

mai murmură-n amurg un cântec

despre ce-a fost și nu mai este

Ca să repar ce timpul a stricat,

dintr-un exces de fantezie,

aș risipi amarul și-i păcat

să-mi aparțină vina numai mie

Mă strigă iarăși iadul să mă duc

să-i sting arsurile cu var,

sunt singur pe planetă și năuc,

și râd și plâng, și-s dulce și amar

Ne ducem sufletul în buzunare

și-l vindem pe câțiva arginți,

noi suntem nopți aprinse-n felinare,

orfani ai lumii frâmântând în dinți

ce-a mai rămas din linia ferată

pe care trec marfare către rai,

iubirea este zilnic transferată,

tu poate, totuși, mai dorești să stai

E loc destul la mine în cuvinte

chiar de se-aprind haotic licurici,

în viața ce-am trăit-o înainte

erai cea mai frumoasă de aici....

6 iulie 2022