Am un punct slab unde pot fi lovit
cu spaime, cu pietre colţuroase,
îmi plâng în suflet zilele frumoase
şi mă zdrobește tot ce am iubit
Gloria lumii apuse-n desfrâu
am luat-o asupra-mi povară,
și dintre pietrele de moară
plâng macii îngropați în grâu
Nu mi-a fost teamă de nimeni nicicând,
niciun glonț n-a putut să m-ajungă,
nicio sabie n-a putut să străpungă
platoșa tinereții mele curgând
Și n-ar putea să m-arunce în stradă
veacul acesta c-o palmă mai scund,
de veşnicie nu pot să m-ascund,
doar ochiul timpului s-ar putea să mai vadă
cum plutesc pe cerul târziu
într-un ultim și tragic demers,
prin mine mai e un mileniu de mers
şi nici nu ştiu dacă sunt mort sau viu
Şi totuşi răstigniţi-mă în idee
cu tot ce am fost și-n apus o să moară,
să nu mai știu ce dor o să mă doară
că te-am iubit nedrept de mult, femeie...
2 iulie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu