joi, 24 noiembrie 2022

DIN CURCUBEU COBOAR-O DOMNIȘOARĂ

Distanțele între pașii mei tot cresc

Și-mi sângerează sufletu-n atele,

Și plouă peste lume nefiresc

Ca-n filmul nevăzut al vieții mele


Dac-aș putea, aș desena pe cer

Trasee care-și strigă călătorii,

De atâta cosmos efemer

Se sparg de colțul sufletului norii


E-o lume plină de absențe mari,

Din viscol n-a rămas decât trufia,

În zorii zilei se sfârșesc amari

Pașii desculți ce și-au plătit simbria


Și plouă cu acorduri de vioară

În loc de aripi mi-au crescut atele,

Din curcubeu coboar-o domnișoară

Și-n ultima secvență a vieții mele...


24 noiembrie 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu